Săcele, locul în care istoria își dă mîna cu trecutul. Așa s-ar putea intitula, fără doar și poate, ceea ce apare de jur împrejurul acestei așezări. Pentru că săcelenii sînt purtătorii unei străvechi istorii. Și, bineînțeles, ai unei tradiții multiseculare.
Arc peste timp
Istoria municipiului Săcele este strîns legată de cea a Țării Bîrsei, vatra de geneză și continuitate a poporului român. Săpăturile arheologice efectuate în perimetrul actual al municipiului au dus la descoperirea unor așezări dacice. Ba, dacă ar fi să ne luăm după unele teze recent formulate, este adevărat, cu mult curaj, descoperirile făcute de arheologii amatori Lucian Cosma și Vlad Totoianu deschid și alte porți spre trecut. Și anume spre o civilizație anterioară dacilor, chiar spre vechii sarmați. Istoria medievală și modernă sînt relativ lesne de cuantificat. Aici și datele sînt bogate și necontestate. După jumătatea secolului al XI-lea, cînd formațiunile statale intră în stăpînirea regatului maghiar, satele săcelene sînt menționate în izvoarele vremii cu termenul de septem villae valacheles.
Prima mențiune documentară este actul emis la 16 mai 1366 de Ludovic I de Anjou, regele Ungariei prin care dăruiește unui curtean al său, comitele Stanislav, cu drept de moștenire, posesiunile din Țara Bîrsei, Satulung, Cernatu, Turcheș, Baciu, care se află între Timiș și Tărlung. Denumirea de Săcele apare pentru prima dată în scrisori ale lui Vlad Călugăru, domnul Țării Românești (1482 - 1495) către magistratul orașului Brașov.
Din negura veacurilor
Primele furtuni le declanșează doi medici. Arheologii amatori Lucian Cosma și Vlad Totoianu. În imediata apropiere a vîrfului Highiș, cei doi relevă urmele unei așezări fortificate. Durbav - Săcele. Este situată la un kilometru spre nord de la vîrful Highiș, la o înălțime de circa 800 de metri de la nivelul mări. Se întinde pe o suprafață de o jumătate de hectar. Și încă mai pot fi văzute urmele întăriturilor, valului de pămînt sau ale șanțului de palisadă. De asemenea, aici au fost găsite, chiar la suprafață, urme de materiale ceramice, ceea ce ar fi de natură a atesta existența unei așezări. Dar marea lovitură cei doi medici o dau pe vîrful Bunlocului. Unde descoperă urme ce, inițial, duc cu gîndul la identificarea unui sanctuar similar cu cel dacic de la Sarmizegetusa. Suprafața este, de data aceasta, imensă. Este vorba de circa 50 de hectare situate la o altitudine de aproximativ 1.000 de metri de la nivelul mării. Zidul are o lungime de trei kilometri, o grosime care variază între unu și trei metri și o înălțime de pînă la 0,8 metri. Aici apare și un platou circular cu un diametru de 40 de metri, întărit cu margini de piatră. De asemenea, au fost identificate șase terase, amplasate în trei etaje, față în față, într-o suprafață de o jumătate de hectar. Și, desigur, și aici au fost găsite urme atît de obiecte ceramice, cît și de obisidian.
O întîmplare deloc întîmplătoare
La începutul lunii aprilie 2005, ca urmare a unei solicitări adresate de un arheolog amator, medicul Vlad Totoianu, am efectuat o deplasare în zona dealului Bunloc cu scopul de a identifica și vedea posibile vestigii arheologice, conservate în acea zonă. Întrucît din cele existente la fața locului se deduce poziționarea în trecut a unor fortificații ce înglobau așezări civile, am solicitat, atît în nume propriu, cît și în numele Comisiei pentru cultură din cadrul Consiliului Local al Municipiului Săcele, prezența și consultanța unor specialiști atestați de Ministerul Culturii și Cultelor, ne-a declarat consilierul municipal George Tănase, președinte al Comisiei de cultură din cadrul Consiliului Local Săcele. Nu mă pricep la arheologie, dar nu poți să nu fii impresionat de ceea ce vezi acolo: o aglomerație naturală de pietre, zidurile de apărare, valul, terasele, unghiurile făcute de lucrări sînt clare. Numai că trebuie făcute săpături de sondare de către specialiști pentru a ne spune cu exactitate despre ce este vorba, a adăugat acesta.
Ziduri mute de milenii
Au răspuns acestei solicitari arheologii Daniela Marcu și Anghel Istrate, care s-au deplasat pe dealul Bunloc, în zona vestigiilor. De această dată, fără nici un fel de dubiu, s-a constatat că ruinele și configurația acestora sugerează un sistem complex de fortificații care, în teorie, nu pot aparține decît dacilor. Concret, este vorba despre ziduri seci, construite din bolovani de diferite dimensiuni, fără mortar, iar în partea superioară a dealului se delimitează în mod evident un platou circular înconjurat cu zid de piatră. Acesta pare să fi fost un loc de cult, probabil un sanctuar. În mod ciudat, ele seamănă cu cele descoperite în zona Bratocea, tot pe teritoriul Săcelelor, și este posibil să facă parte dintr-un sistem de fortificații care se întindeau de la Pasul Predeal-Timiș pînă la Pasul Bratocea.
O șansă pentru
turismul săcelean
Oricum ar fi, nu poate fi pusă la îndoială existența acestor vestigii istorice care, pentru Municipiul Săcele, odată intrat în circuit, poate aduce turiști. Vestigiile arheologice se află la o distanță extrem de mică de capătul telefericului de la Bunloc. Nu cere eforturi deosebite turistului din ce în ce mai comod din zilele noastre, pentru a ajunge acolo. Iar decopertarea fortificațiilor și a sanctuarului nu împiedică nici desfășurarea sporturilor de iarnă și nici a celor extreme - parapanta - care se practică aici. Dar va avea efecte benefice asupra comunității. Aceasta în cazul în care arheologii vor confirma ceea ce la ora actuală se află în stadiul de supoziții - va atrage după sine noi și noi pensiuni, dezvoltarea serviicilor în turism din localitate, mai multe venituri pentru săceleni, mai multe locuri de muncă, mai spune consilierul municipal George Tănase.
Adevărul este că, oricum turismul în Săcele începe a se dezvolta pas cu pas. O atare descoperire arheologică autentificată ar da de-a dreptul aripi afacerilor în turism. Este un motiv mai mult decît temeinic pentru care autoritățile săcelene trebuie să tragă cu dinții, cum s-ar spune, de Ministerul Culturii pentru a aloca fonduri cercetărilor în domeniu. Vestigii dacice sau chiar predacice într-o zonă atît de ușor accesibilă - să nu uităm, în Munții Orăștiei accesul este mai mult decît dificil - ar deveni mai mult decît un magnet pentru turiștii din România, dar și din străinătate.
Neastîmpărul
unui arheolog
Este a patra descoperire pe care o fac împreună cu colegul și prietenul meu Lucian Comșa, toate în zona Săcele-Brașov. Misiunea noastră se încheie aici, urmează acum să se pronunțe specialiștii în domeniu. Felul în care autoritățile săcelene tratează această problemă, nouă ne spune foarte mult nu numai despre respectul față de rădăcinile acestei comunități, ci și despre modul extrem de matur în care liderii săcelenilor văd dezvoltarea turismului în zonă și beneficiile acestui lucru, ne-a declarat medicul și arheologul Vlad Totoianu. Deocamdată, doi arheologi, dr. Daniela Marcu și Anghel Istrate, confirmă existența vestigiilor care, prin unghiurile precise și dimensiuni sugerează ample lucrări de fortificație.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!