Uitaţi de lume

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: » Lavinia MARIAN, 14.06.2005

* În Ţara Făgăraşului, ascunse printre satele şi comunele cu gospodării bine rînduite, sînt trei cătune în care trăiesc izolate mai puţine familii decît într-un bloc cu trei scări

În Ţara Făgăraşului încă mai există cătune. Sate mici, ghemuite între munţi sau lipite de o margine de pădure ar mai fi de găsit prin ţară. Dar rareori poartă această emblemă şi oficial. Adică în actele administrative. Aşezările Măliniş-Sebeş, Sumerna şi Corbişor din Ucea sînt însă cătune cu patalama în zestrea comunelor Hîrseni şi Ucea. În fiecare din aceste sătucuri uitate de lume nu trăiesc mai mult de 30 de familii.
Mălinişul, cătunul sărmanilor
La o aruncătură de băţ, poate două, de gospodăriile bine rînduite din comuna Sebeş, se iţeşte cătunul mălinişenilor. Săraci, de abia au după ce bea apă. Nici din asta nu au însă pe săturate. Pe dealul lutos, oamenii şi-au încropit mai multe colibe din lemn şi lut. Cîteva bucăţi de plastic murdar ţin loc de acoperiş. Cele două-trei case de cărămidă par adevărate palate. Mălinişul n-a fost însă aşa de sărman întotdeauna. Acum cîteva decenii numai, în apropiere era o fabrică de cărămidă. Suficient cît să dea multor locuitori din jurul ei bani de-o pîine şi ceva pe deasupra. Alţi gospodari erau meşteri iscusiţi în lemn. Îi ştiau şi satele din jur. Făceau corfe, coşuri, mături, furci şi alte unelte din lemn cu căutare la tîrguri. Cătunul avea chiar şi o şcoală. Acum, Mălinişul are peste 100 de suflete care trăiesc la limita sărăciei, înghesuite în cîteva colibe.
Meşteşugari de corfe
Viorel Corfaru are 35 de ani şi este născut şi crescut în Măliniş. „Bunicul meu a fost unul dintre cei mai vechi locuitori ai cătunului. A construit după război o casă din cărămidă şi ţigle cum sînt doar cîteva în Măliniş. În ea stau eu acum, dar e pe jumătate dărîmată că a luat foc acum cîţiva ani. Bunicul era un mare meseriaş. Făcea corfe, coşuri şi alte acareturi din lemn care aveau mare căutare pe vremea aceea. Dar nu am învăţat meşteşugul. Eu am lucrat o vreme în fabrică şi nu aveam timp. Dar de cîţiva ani sînt şomer şi acum îmi pare rău că nu am învăţat. Dar nici pădurarii nu ne mai lasă să luăm lemne din pădure“, spune Corfaru. După ’90, Mălinişul a cunoscut un adevărat val de extindere. Deoarece primarul din acea vreme, Ioan Făgărăşeanu, a legat cătunul la reţeaua electrică, zeci de familii de rromi şi-au construit colibe. ,,Unii au venit la rude, alţii la prieteni. Majoritatea erau însă oameni săraci şi au construit colibe din lut, acoperite cu nailoane sau în cel mai bun caz cu catran. Cătunul a crescut brusc, dar viaţa a rămas la fel de proastă, pentru că nu sînt locuri de muncă în apropiere“, mai spune Viorel Corfaru.
Ţiganii vor o şcoală
„Ce îmi doresc eu de la Primărie este să ne ajute să facem drumul. Nu le cer să îl facă ei, doar să aducă pietrişul, că noi îl nivelăm. Dar cea mai mare dorinţă e să ne repare şcoala. Fără carte, copiii noştri n-au nici un viitor. Vor muri aici, săraci ca şi noi. Nu e corect ca ei să facă zilnic doi kilometri pînă la şcoala din Sebeş, iarna sau vara. Mai ales că din cei şapte elevi din Sebeş, cinci sînt ţigani de-ai noştri. În plus, şcoala o putem folosi şi ca pe un cămin cultural, pentru că celor din Sebeş nu le prea convine să facem nunţile sau alte evenimente la căminul lor“, povesteşte Viorel Corfaru. Locuitorii din Măliniş mai au un necaz cu apa. ,,Nu avem decît o singură fîntînă. Şi n-o putem curăţa singuri, pentru că este prea adîncă. Trebuie să ne ajute tot Primăria. Dacă se otrăveşte fîntîna, murim toţi ca muştele. În Măliniş s-a mai întîmplat acum 50 de ani o treabă ca asta şi 100 de oameni au murit atunci“, îşi aminteşte bărbatul.
Trăiesc de pe o zi pe alta
Împins de sărăcie, Marius Păcuraru a venit să locuiască în Măliniş împreună cu soţia şi cei patru copii. Sînt vreo 12 ani de cînd a părăsit Făgăraşul. Şi-a făcut în cătun o casă din bîrne şi pămînt acoperită cu nailon. ,,Avem doar o sobă de tablă, iar prin acoperiş se mai strecoară ploaia şi ninsoarea. Este mai bine decît dacă am fi locuit în gară“, spune resemnat Marius. Bărbatul lucrează cu ziua pe la oamenii din satele din apropiere, în timp ce femeia, care este surdomută, stă acasă cu copiii. „Cîştigul meu ajunge cît să mănînce familia de pe o zi pe alta. Vara lucreaz la cîmp, iar iarna îngrijesc animale. Oamenii la care muncim nu sînt prea darnici. Fac vreo 150 sau 200 de mii de lei pe zi, muncind din greu de dimineaţa pînă noaptea. Vara ne este mai bine, că găsim de lucru, iarna însă e greu de tot“, oftează Marius. Soţia lui este surdomută, dar nu are nici un ajutor financiar de la stat. Marius ar fi vrut să îi facă o pensie, dar nu ştie unde să ceară şi ce acte i-ar trebui.
Cătunul de lîngă vilele bogătaşilor
• Din oraşul Victoria pînă în Sumerna sînt trei kilometri. Cătunul are 115 hectare. Prima casă a fost ridicată de Maria Bărbat, prin 1945. Acum, sînt aici 51 de case, iar localnici care să-şi ducă zilele în cătun nu sînt mai mult de 30, majoritatea bătrîni. Din anul 1995, primăria Ucea a început să concesioneze terenuri în jur. Aşa, lîngă sărăcia locului au început să răsară vilele şi casele de vacanţă ale unor oameni mai norocoşi. În afară de gaz şi curent electric, în Sumerna însă nu-i nimic. Nici biserică, nici şcoală şi nici vreun magazin. Pentru tîrguieli, oamenii bat drumul pînă la oraş.
Corbişor, cel mai mic cătun
• Cătunul Corbişor se află la nici un kilometru de oraşul Victoria, spre satul Viştea de Sus. Prima casă a făcut-o Cristian Iovu, în anul 1958. Cătunul are numai trei hectare. Acum, în cele cinci case ale aşezării locuiesc 14 persoane, mai toţi bătrîni. Şi locuitorii din Corbişor au gaz şi curent electric, dar nici măcar un magazin.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: