Pe lîngă teii fără soț
Ioniță se simte trist și neînțeles, ca un Luceafăr al administrației locale. În orașul ăsta infam, în care dușmanii te lingușesc, iar prietenii te dau pe mîna Parchetului cînd nu mai au nevoie de tine, ultima investiție pe care mai merită s-o facă e una sentimentală. Pînă în iunie, cînd va coborî în jos din Primărie, cu sufletul chinuit, omul ține însă să planteze în parcul din Tractorul bustul poetului și 39 de tei. O lume-n-treagă înțelegea, tu nu m-ai înțeles, îi va spune Ioniță, peste ani, pe lîngă teii fără soț, celui ce astăzi, în lumea lui, se simte nemuritor și rece.
Baloane de partid
A fost tare lansarea domnului profesor Chiriacescu pe orbita Primăriei! De-acum, să-l așteptăm la aterizare. Și spectacolul a fost pe măsură. Frumos. Ritmuri populare și latino, reflectoare, încurajări, artificii, confetti, îmbrățișări. Dar cel mai mult și mai mult s-au văzut baloanele. Să nu credeți c-a fost ușor! Păi, dacă nu erau cîțiva inimoși, care să-i înghiotească pe tinerii înșiruiți în sala de teatru cu baloanele și să le arate personal tehnica agitării mîinilor și țopăiala specifică bucuriei se ducea naibii efectul. Or fi ei pepiniera partidului, dar sînt încă prea micii! Dar, dacă sînt cuminți și țin aproape de șefi o să înțeleagă și tineretul care e bucuria partidelor. Să ajungă la putere și să umfle. Pentru alegători, doar baloane...
Corupt să fii, noroc să ai
Gurile rele au ceva de șușotit chiar și în legătură cu izbînda intrării noastre în NATO și prezența premierului în celebrul Birou Oval de la Casa Albă. Cică Adrian Năstase n-ar fi avut șansa unui așa premiu în actualul mandat, din cauza recomandărilor amicului Michael Guest. Transmise cu hărnicie în SUA, subiectele erau variate, dar tema principală era mereu aceeași: corupția care clocește în puitoarea Guvernului. Dacă Năstase a avut însă norocul să stea lîngă umărul lui Bush, și nu tătucul Iliescu, asta s-a întîmplat datorită unei conjuncturi diplomatice: inițial, festivitatea aderării ar fi trebuit să se producă în prezența celor șapte președinți ai statelor admise. Dar cum Casa Albă nu agrea ideea de a-l primi și pe un anumit președinte baltic, asupra căruia planau serioase suspiciuni de corupție, s-a ales soluția eșalonului doi.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!