A apărut un nou număr al periodicului Buletin informativ de Săcele (nr. 38, serie nouă), publicație editată de Primăria municipiului Săcele și Consiliul Local. În aceleași condiții grafice de excepție, așa cum deja i-a obișnuit pe săceleni de mai bine de o jumătate de an încoace, revista se remarcă și de data aceasta printr-un conținut bogat, atractiv, și în același timp, deosebit de util în ceea ce privește informarea săcelenilor cu privire la treburile obștii. Din sumarul actualei ediții a Buletinului informativ reținem: Am fost nevoit să încep cu scoaterea gunoiului de sub preș - interviu cu primarul municipiului, economist Vasile Lața, interviu care are în vizor, în principal, lansarea turismului săcelean; Între «moștenirea» lăsată și ambiția noului executiv, apropo de bugetul anului în curs; Căsătorii în casă nouă; Scutiri de taxe și impozite; Sala de sport la dispoziția celor interesați; Cultura și tradiția săceleană într-un parteneriat public-privat; Scutiri de taxe și impozite; Lapte și miere, fapte și fiere; Compania Apa a reziliat contractul cu Electroprecizia, hotărîri adoptate de Consiliul Local al municipiului Săcele, ș.a.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!