* Vechea formulã
de salut a romanilor, rãspînditã cîndva în întreg Ardealul,
mai e folositã astãzi doar în Braºov
Ne salutãm cu „servus“ la serviciu, la ºcoalã, în timpul liber. Faþã în faþã, la telefon, în scris, la întîlnire, la despãrþire, la oraº, la sate, la ocazii ºi în împrejurãri obiºnuite. În Braºov, aceastã formulã de salut e mai folositã ca în orice parte a þãrii. Ba chiar, a rãmas izolatã în Þara Bîrsei, astfel cã „servus“ poate fi declarat astãzi salutul braºovenilor.
Servus, Braºov!
Bucureºtenii se salutã cu „bunã“. Doar ardelenii mai spun servus, dar nu toþi. În Cluj, Sibiu, Banat, se foloseºte „ciau“ sau „ceau“. Deºi de „servus“ au auzit toþi românii ºi unii îl folosesc chiar dacã n-au nici în clin nici în mînecã cu Ardealul, doar în zona dintre Braºov ºi Covasna e folosit frecvent. În ungurime, salutul a suferit o schimbare. Maghiarii spun „servus tok“ ºi rãspund „szia!“. Aºa cã, „servus“ a rãmas salutul braºovenilor. Uneori glumeþ, alteori serios, servus face parte din limbajul oricãrui braºovean, indiferent de clasa socialã. Dacã, la origine, servus era salutul politicos al celor inferiori cãtre superiori, astãzi diferenþele dintre cel care salutã ºi cel salutat s-au topit. Servus e salutul prietenilor.
Ciao - schiau - ªchei
Rãmãºiþã a unei expresii latineºti, „servus humillimus“, însemnînd „sluga dumitale preaplecatã!“, servus era însoþit adesea de un gest de plecãciune. Servus însemna în latinã „sclav“ ºi era folosit doar cu referire la bãrbaþi. Femeile servitoare erau denumite „ancilla“. Astãzi, servus e folosit ºi de femei, în Roma anticã acestea n-aveau cum sã rosteascã asemenea cuvînt. Exista ºi cuvîntul sclavus, care însã n-a dat nicio formulã de salut. Deºi are origine latinã, „servus“ nu s-a pãstrat la italieni. Asta pentru cã mai puternic a fost un regionalism din zona Veneþiei, sci’ao, provenit din substantivul schiau, însemnînd tot sclav. Astfel, în Italia s-a impus în vorbirea curentã salutul „ciao“, cu acelaºi sens ca servus, acela de slugã, servitor, sclav, supus. Lingviºtii au observat cã sci’ao a ajuns ºi în România. Nu doar prin salutul folosit astãzi. În limba românã, a evoluat în forma foneticã ºcheau, care în vechime îi numea pe slavi, în special bulgari. Pluralul lui ºchiau a devenit extrem de cunoscut, dînd numele faimosului cartier braºovean ªchei.
„Servus ar merita o analizã lingvisticã“
Se spune cã „servus“ ar fi tipic vienez. Utilizarea lui masivã s-a produs în vremea Imperiului Austro-Ungar. „Servus“ s-a pãstrat ca formulã de salut pînã în zilele noastre nu numai în Ardeal, ci ºi în Austria ºi în sudul Germaniei. Ungurii scriu szervusz, polonezii serwus. Doar nemþii bavarezi rostesc ºi scriu exact ca noi: Servus. Din pãcate, formula de salut atît de cunoscutã n-a ajuns obiect de studiu al lingviºtilor. Dar Andrei Bodiu, decanul Facultãþii de Litere din Braºov, e de pãrere cã „servus sau orice altã formã de salut ar merita chiar analize lingvistice, sociologice ºi sociolingvistice. ªi asta, cu atît mai mult cu cît în România formele de salut sînt foarte variate. Student la Timiºoara fiind, am auzit ºi am ajuns sã folosesc «ciao», prin alte locuri se zice «bunã», ca o prescurtare la tot ce poate fi, dimineaþã, zi sau searã. Formele de salut în România sînt stratificate cultural ºi geografic. Ele sînt chiar mai diverse decît melodiile care însoþesc sosirea trenurilor în gãri“.
Salutul prietenilor
Servus e folosit ºi în locuþiuni verbale. În loc sã dai noroc poþi spune cã „dai servus“ cu cineva. Pe vremuri, a saluta însemna a-i face o urare, a-i dori ceva de bine. „Nu te mai salut“ era perceput mai ceva ca o înjurãturã. La sate, mai ales, a nu saluta un drumeþ înseamnã a-i demonstra cã nu vrei sã-l recunoºti, cã eºti supãrat. Braºovenii însã folosesc salutul servus doar dacã se cunosc ºi dacã între ei existã o relaþie de egalitate. Servus este salutul adolescenþilor. Mai spun servus ºi vîrstnicii cãtre tineri. De obicei, merge folosit de la egal la egal, e nepoliticos sã saluþi un ºef, un profesor sau un bãtrîn cu servus.
Înlocuitori de servus
Servus nu este unicul salut utilizat în Braºov. Adolescenþii mai folosesc ºi alte formule de salut: Salve!, Salutare! Salut! Noroc! Pa! Te sãrut! Hai, te-am pupat! Salut, bãrbate!, Hai, pa! sau, recent importatele de pe Internet: Hi, Hi all, Sal, Hello, Ahoy, See ya. „Bunã ziua“, „La revedere“, Sãrut-mîna“ aproape au dispãrut dintre prieteni, sînt formule ruginite, care au fost înlocuite cu „Ce faci, bulangiule?“, „Îmi iau vitezã!“, „What’s up, mane?“, în cel mai bun caz „Care-i treaba?“. În mediile educate, a prins teren englezescul „How do you do?“. Întrebarea „Ce mai faci?“ sau „Cum îþi merge?“ este deja o formulã de politeþe fãrã pretenþia de a pãtrunde efectiv în treburile altuia.
Salutul Învierii
În Braºov, mai folosim ºi saluturi religioase: Doamne ajutã!, Domnul cu tine! ºi „Hristos în mijlocul nostru!“, un salut vechi de care puþinã lume mai ºtie ºi la care se rãspunde „Este ºi va fi mereu!“. Acum, ne pregãtim sã ne salutãm folosind formule specifice sãrbãtorilor pascale. Salutul nostru creºtinesc „Hristos a înviat!“ îl rostim din ziua de Paºte ºi pînã în ziua de Ispas. Se rãspunde cu „Adevãrat a înviat!“. În ziua Înãlþãrii, ortodocºii se salutã cu „Hristos s-a înãlþat!“, ºi se rãspunde „Adevãrat s-a înãlþat!“. Începînd de a doua zi dupã Înãlþare, revenim la saluturile noastre obiºnuite: bunã ziua, salut, la revedere. Dar ºi servus. Un salut pe care braºovenii se încãpãþîneazã sã-l rosteascã mîndri, în ciuda influenþelor europene sau americane, pãstrîndu-l nealterat, ca acum mai bine de o mie de ani.
Saluturi
celebre
* Sã trãiþi bine! - Traian Bãsescu
* Sã fiþi iubiþi! - Radu Morar - Naºu
* Ave, Caesar! - Roma anticã
* Heil, Hitler! - salutul nazist
* Salutare, naþiune! - Andrei Gheorghe
* Trãim în România ºi asta ne ocupã tot timpul! - Mircea Badea
* Þineþi aproape! - Marius Tucã
* Bunã seara, prieteni! - Cristian Minculescu, solistul trupei Iris
* Fir întins! - salutul pescarilor
* Vînt din pupa! - salutul marinarilor
* Cer senin! - salutul aviatorilor
* Noroc bun! - salutul minerilor
* „Aþi mîncat?“ - formula de salut cel mai des folositã în China
Istoria salutului
* Primele atestãri ale salutului se referã la formele de supunere, ºi dateazã din vremea primelor dinastii chineze. Oamenii de rînd trebuiau sã îºi acopere ochii cu palma pentru a nu fi orbiþi de lumina emanatã de strãlucitorul împãrat. În acest obicei îºi are originea salutul militar. În vremea romanilor, „Ave Cezar!“ era însoþit ºi de strîngerea antebraþelor, ca semn de încredere, braþul neînarmat simbolizînd pacea ºi prietenia. În epocile cavalerilor, domniþele erau salutate cu reverenþe adînci ºi sãrutarea mîinii înmãnuºate. Ludovic al XIV-lea o saluta ºi pe ultima bucãtãreasã cu aceeaºi curtoazie pe care o manifesta ºi faþã de doamnele de la curte. Numai Ceauºescu se adresa mulþimii cu cãciula bine îndesatã pe urechi. Pe 21 noiembrie, este Ziua Mondialã a Salutului. A fost iniþiatã de ONU în toamna anului 1973 ca rãspuns la conflictul dintre Egipt ºi Israel.
Glume cu saluturi
* Salutul somalezilor: Ce vînt te aduce pe aici?
* Salutul clarvãzãtorilor: Tu faci bine, eu ce mai fac?
* Salutul pensionarilor la piaþã: La serviciu, la serviciu, tot la serviciu?
* Salutul politicienilor în Parlamentul României: Vrei sã fii miliardar?
Salutul pe meridiane
Cotidianul omului s�n�tos
