Vineri, în intervalul 4.00 - 14.00, județele Suceava, Botoșani, Harghita, Covasna, Brăila, Tulcea și, parțial, Buzău, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Brașov, Prahova și Dâmbovița se vor afla sub cod galben de viscol, potrivit unei atenționări emise de ANM. Vineri, în intervalul 14.00 - 20.00, vor rămâne sub cod galben județele Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Vaslui, Bacău, Galați, Vrancea, Covasna și, parțial, Buzău, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsud și Maramureș. Astfel, vineri după-amiază, va continua să ningă în nordul și centrul Moldovei și în zona Carpaților Orientali, iar vântul va mai avea intensificări îndeosebi în jumătatea sudică a Moldovei, viscolind și spulberând zăpada. Potrivit ANM, în Transilvania va continua să ningă.
Vremea va fi mult mai furioasă în județele Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați și, parțial, Buzău. Aceste județe se află vineri, în intervalul 4.00 - 14.00, sub cod portocaliu de viscol, fiind prognozate ninsori abundente și vânt puternic, care va putea depăși 70 de kilometri pe oră, potrivit unei avertizări emise joi seară de ANM.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează astfel că în sudul și centrul Moldovei va ninge și se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări ce vor depăși la rafală 70 de kilometri pe oră, vizibilitatea urmând să fie redusă de viscol la sub 50 de metri. În județele Vrancea, Bacău, nordul județului Galați și în zona de munte a județului Buzău, ninsoarea va fi mai puternică în prima parte a intervalului, apoi va slăbi în intensitate, dar vântul va continua să bată cu putere viscolind și troienind zăpada, se precizează în avertizare.
De joi seară și până vineri la 4.00, sunt sub atenționare estul, sudul și, parțial, centrul, țării, respectiv județele Iași, Vaslui, Bacău, Neamș, Harghita, Covasna, Vrancea, Galați, Tulcea, Brăila, Buzău, Prahova, Ialomița, Constanța, Călărași, Ilfov, Dâmbovița, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Olt, Vâlcea, Gorj, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin și, parțial, Sibiu și Brașov.
Potrivit ANM, începând din seara zilei de joi, în sudul și sud-estul țării vor fi precipitații însemnate cantitativ, local peste 25 de litri pe metru pătrat, sub formă de ploaie în Dobrogea, Muntenia și Oltenia, mixte în sudul Banatului și mai ales ninsori în cea mai mare parte a Moldovei și la munte. Pe arii restrânse, se va semnala polei. În toate aceste regiuni, vântul va avea intensificări susținute, cu viteze la rafală de 50-60 de kilometri pe oră.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!