Cîteva sute de brașoveni de toate vîrstele au sărbătorit, joi, în Piața Unirii, trecerea a 154 de ani de la înfăptuirea Micii Unirii dintre Moldova și Țara Românească. Înainte ca brașovenii să se prindă într-o mare Horă a Unirii, prefectul județului, Mihai Mohaci, a reamintit tuturor că ziua de 24 ianuarie 1859 reprezintă începutul modernizării statului român. În conștiința românilor Cuza a fost și rămîne cel dintîi domnitor al României moderne, întemeietorul statului național român modern. A fost o etapă importantă în constituirea statului național unitar român, a cărui întregire a fost consfințită în 1918. Domnia lui Cuza, deși scurtă, a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin reformele sale, adoptarea primei Constituții românești, reforma electorală, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară și cea a învățămîntului domnia lui Cuza a pus bazele dezvoltării modrerne a României. Ziua aceasta a fost și rămîne un moment solemn, căruia trebuie să-i acordăm importanța cuvenită, a spus prefectul, după care s-a prins în horă alături de Juni și de brașoveni.
Pentru a marca importanța zilei de 24 ianuarie, la Muzeul Primei Școli Românești, a fost amenajată o expoziție cu documente originale legate de numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!