Sindicaliștii de la Cartel ALFA ies, din nou, în stradă
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: H.O.,
12.11.2012
Circa 100 de sindicaliști, membri ai sindicatelor afiliate Confederației Naționale Sindicale Cartel ALFA vor protesta, miercuri, în fața Prefecturii, pentru a marca Ziua de Acțiune Europeană, desfășurată sub sloganul Solidaritate și locuri de muncă, deblocarea negocierilor colective. Confederația Europeană a Sindicatelor a declarat, în urmă cu o lună, ziua de 14 noiembrie, ca zi de acțiune și solidaritate europeană. «Cartel ALFA», în calitate de membru al Confederației Europene a Sindicatelor participă la această zi de solidaritate europeană prin organizarea de proteste în fața prefecturilor din țară. La Brașov, miercuri, între orele 15.30 și 17.00, circa 100 de membri se sindicat vor protesta în fața Prefecturii. Principala noastră revendicare va fi modificarea Legii 62/2011, a dialogului social, adoptată abuziv de Guvernul Boc, fără consultarea partenerilor sociali, prin asumare de răspundere. Această lege a blocat total dialogul dintre patronate și sindicate, de la intrarea ei în vigoare nu a mai fost semnat nici un contract colectiv la nivel de ramură. Din cauza acestei lipse de dialog majoritatea sectoarelor economice nu au încheiate contracte colective pe ramură. Vom cere actualilor guvernanți, care în opoziție au promis că în două luni după ce vor veni la putere vor modifica această lege să o facă neîntîrziat. După părerea noastră în cele șase luni de cînd Guvernul Ponta este la putere nu s-a întîmplat nimic în economie, românii avînd parte doar de circ politic, a declarat Fănică Gabor, președintele Filialei Brașov a Confederației Naționale Cartel ALFA.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!