Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a stabilit ca fiecare dată de 13 ce pică marțea să fie declarată ,,Ziua Informării Preventive. Prin urmare, mîine, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Țara Bîrsei Brașov va marca această zi printr-o serie de activități. Astfel, între orele 10.00 și 13.00 în trei supermarketuri din oraș se vor amplasa, puncte mobile de informare preventivă, iar la sediul Detașamentului 1 de pe strada M. Viteazu se va organiza Ziua Porților Deschise.
Aceste activități se realizează pentru informarea cetățenilor asupra riscurilor posibile și a modului de comportare în diferite situații de urgență prin popularizarea măsurilor specifice de prevenire a manifestării diferitelor tipuri de risc (incendii, inundații, cutremure de pămînt etc), se arată într-un comunicat al ISU Brașov.
Pentru cei care vor dori să viziteze sediul Detașamentului 1 de Pompieri Brașov li se vor prezenta diverse mijloace de intervenție în cazul producerii unor situatii de urgență și modul de folosire a acestora, exerciții demostrative și li se vor distribui materiale informative.
Calendarul acestui an a oferit două zile de marti 13, una în martie iar cealaltă în noiembrie. Dacă pentru unele persoane o zi de 13 poate aduce ghinion, mai ales dacă se suprapune cu o zi de marți, pentru specialiștii Inspecției de Prevenire această coincidență reprezintă doar un prilej în plus de a trage un semnal de alarmă asupra importanței respectării măsurilor de prevenire. O situație de urgență se poate produce în orice zi, indiferent de data sau ziua din calendar, dar la fel, în orice zi, prin respectarea măsurilor specifice ne putem proteja pe noi și pe cei din preajma noastră, au mai spus pompierii în comunicat.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!