Octav Bjoza, la Crucea-monument de la Sâmbăta de Sus: România se cufundă din ce în ce într-o criză morală fără precedent
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: Lucia Baki,
27.07.2020
Comemorarea anuală a luptătorilor anticomuniști din Țara Făgărașului s-a organizat și în acest an la Crucea-monument de la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus. S-au adunat ieri la Cruce mulți tineri veniți din toată țara pentru a aduce un omagiu martirilor Rezistenței Anticomuniste din Țara Făgărașului. Din păcate însă dintre supraviețuitori n-a fost niciun reprezentant, majoritatea dintre ei fiind în vârstă și foarte bolnavi. A vorbit în numele lor Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, supraviețuitor al gulagului comunist, trecut prin închisorile de la Codlea, Gherla, Aiud, Jilava și prin lagărele de muncă din Delta Dunării, Periprava, Salcia și Grindu. În fiecare an au plâns la Cruce Eugenia Petrișor, sora lui Ion Gavrilă Ogoranu, nepoata lui Remus Sofonea, sora lui Ioan Chiujdea, nepoatele lui Andrei Hașu, fiica lui Ghiță Hașu. În acest an locurile lor au rămas goale, doar fiica lui Jean Pop a mai fost prezentă. Octav Bjoza, președintele AFDPR, a vorbit mulțimii din fața monumentului, atrăgând atenția asupra crizei morale fără precedent în care a căzut țara, apărată cândva, de românii patrioți. Dacă în urmă cu 25 de ani, la Cruce se întâlneau sute de foști luptători, la acest eveniment s-a auzit doar vocea fostului deținut politic Octav Bjoza. ,,Pentru mine și pentru cei care participăm este un eveniment trist, aici, la Cruce. Trist pentru că în urmă cu 25 de ani am făcut un tabel și pe acel tabel se găseau 400 de foști deținuți politici veniți din toată țara. Astăzi sunt singurul prezent, majoritatea ne-au părăsit pentru totdeauna, iar cei care mai trăiesc sunt atât de bolnavi încât sănătatea nu le permite să se deplaseze aici. Ca de fiecare dată vin și cu bucurie nu numai cu tristețe, pentru că mă aflu în fieful Rezistenței Anticomuniste din Țara Făgărașului, un locaș sfânt al Ortodoxiei. Așa cum și în munți și în lagărele de exterminare ale comunismului eram din toate etniile, din toate cultele și din toate politicile, mi-aș fi dorit să am de a face cu persoane care se găsesc în aceste situații, dar nu este așa. Am reținut sute de nume din Țara Făgărașului și voi aminti doar câteva. Învățătorul Octavian Popaiov din Sâmbăta de Sus, un model demn de urmat de toți cei tineri care l-am cunoscut în temnițe și lagăre. Îmi amintesc de doctorul militar Ștefan Idomir, de ec. Boier, ec Comaromi și inginerul de mine Mălin Virgil, toți din Ohaba. Pe țăraul Nicolae Boilă din Șinca, pe Popione din Șinca. La Aurel Strâmbu au fost primele lanțuri pe care le-am văzut prin crăpăturile de la uși și le-am auzit. Peste câteva zile aveam să fiu mutat în aceeași celulă cu el. Am fost impresionat de demnitatea cu care își purta lanțurile pe mozaicul închisorii de la Codlea. Mi-a fost dat și mie să port lanțuri la picioare o singură dată și am avut sentimentul că trebuie să fiu ca nenea Aurel Strâmbu din Șinca, să le port cu demnitate și să nu le dau satisfacție acelora care mi le-au pus. Iată, pe frații Comșa din Cincu, pe Pușcaș, pe frații Grecu din Șoarș. Am stat cu preoți din Țara Făgărașului, cu Năftănăilă, cu Victor Dâmboi, cu Novac din Berivoi. Atunci stau și mă întreb, dacă în mai toate satele făgărășene au fost arestați, din Sâmbăta de Sus aș fi adunat măcar 10 elevi sau de la Radu Negru din Făgăraș să-i fi văzut aici cu profesorul lor de istorie. Nu sunt aici. Astfel de monumente am ridicat noi pe tot întinsul României, și pe cei care ne mai țin puterile le vizităm în fiecare an cu o mică slujbă de pomenire și o floare. Nu trecem nepăsători pe lângă ele. Au fost ridicate de noi, dar să nu credeți cumva că de statul român. Subliniez aici că Bucureștiul este singura capitală comunizată care nu are un muzeu al crimelor comunismului. Este trist pentru că asistăm cum România se cufundă din ce în ce într-o criză morală fără precedent și ne îngrijorează acest lucru pe noi, cei care mai trăim. Pe vremea noastră, în urmă cu 70 de ani, existau noțiuni sfinte pentru noi, acelea de neam, patrie, tricolor și credință strămoșească. Cu tristețe constat că astăzi nu mai înseamnă nimic, plecăm să ne culegem căpșunile, sparanghelul, să le spălăm picioaree prin Occident și nu să luptăm, aici, cu mijloace democratice așa cum au făcut-o înaintașii noștri, de au pus mâna pe arme, de au luat drumul munților. Este rușinos acest lucru. Dar dacă tot trăim într-o criză morală nu pot să nu slubiniez faptul că dacă în această țară mai există ușoare urme, ultimele fărămituri, ale moralei, acestea se zbat să supraviețuiască, cu certtudine, undeva între zidurile Asociației Foștilor Deținuți Politici și nu în alte părți. Acolo este km zero al moralei românești, atâta câtă mai există. Și dacă mai există. Și tocmai din acest motiv nu s-a ținut cont și nu se prea ține cont de ceea ce vorbim noi, pentru că nu este greu să vorbești, în țara asta toată lumea vorbește, dar de făcut nu face nimeni mai nimic. Asta este o realitate. Rolul nostru, al acelora care mai trăim încă, este să păstrăm vie memoria acestor partizani, pentru că ei nu mai sunt și îmi este teamă că nevăzând aici copii, tineri, decât foarte puțini, aceste monumente să nu fie date uitării. Fie ca acest monument să dăinuie peste decenii, să dăinuie peste veacuri, pentru a vorbi generațiilor viitoare despre lupta și jertfa noastră a spus Octav Bjoza, președintele AFDPR.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!