An de an, cu ocazia Paștelui ortodox, credincioșii se bucură de ceea ce ei numesc minunea Sfintei Lumini. Acest eveniment miraculos se petrece an de an în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paștelui.
În cadrul ceremoniei, Patriarhul grec al Ierusalimului înconjoară Sfântul Mormânt alături de un sobor de ierarhi și de preoți. După procesiune, Patriarhul intră cu 33 de lumânări în Sfântul Mormânt, unde se crede că Lumina Sfântă coboară și le aprinde. După acest eveniment, Patriarhul iese din mormânt și împarte Lumina credincioșilor prezenți în biserică.
Evenimentul este considerat de către adepții creștinismului ca fiind cel mai vechi miracol atestat anual. Deși a fost descrisă în mai multe scrieri începând cu secolul 4 e.n., minunea a început să fie documentată sistematic începând cu 1106, când a fost menționată în scrierile călugărului rus Daniel.
Controverse de-a lungul istoriei
Încă de pe vremea când Ierusalimul se afla sub conducerea musulmanilor a existat o doză serioasă de scepticism asupra acestui fenomen, însă acesta era tolerat pentru că pelerinii ce călătoreau special pentru a fi martori la moment aduceau venituri consistente. Când Ierusalimul a fost cucerit de cruciați, aceștia au izgonit preoțimea ortodoxă și au descoperit că miracolul a încetat să se mai producă. Absența pelerinilor și a taxelor plătite de aceștia l-au convins pe regele Baudouin să le permită preoților ortodocși să revină în Biserica Sfântului Mormânt, însă întâmplarea a amplificat scepticismul.
Fenomenul este descris de celebrul istoric Edward Gibbon în opera sa de căpătâi, Istoria declinului și prăbușirii Imperiului Roman, în volumul IV, publicat în 1788: "Musulmanii zâmbeau cu condescență la mențiunea flacării miraculoase ce se aprindea în ajunul Paștelui. Această fraudă pioasă, concepută în secolul al IX-lea, era apreciată de cruciații latini și este repetată anual de către preoțimea sectelor grecești, armene și copte, impunând-o asupra spectatorilor creduli pentru beneficiul propriu și pentru cel al tiranilor ce îi conduc. Cu timpul, toleranța asupra acestui fenomen a fost sporită și de interes, veniturile prințului și ale emirului crescând în fiecare an datorită miilor de străini ce veneau să observe fenomenul".
O altă sursă istorică la care apelează scepticii este arhimandritul rus Porfirie, ce a fost trimis în secolul al XVII-lea la Ierusalim de către Biserica Ortodoxă Rusă pentru a fonda misiunea rusească. În jurnalul pe care l-a ținut, acesta menționează că preoțimea din Ierusalim știa că «miracolul» este de fapt o fraudă. "Un ierodiacon care a intrat în altarul Mormântului atunci când, după cum crede toată lumea, focul sfânt coboară, a văzut oripilat că focul este aprins de la o simplă lampă de icoană care nu se stinge niciodată, și astfel focul sfânt nu este o minune. El însuși mi-a spus despre asta azi", a scris Porfirie în jurnalele ce au fost publicate între 1894-1901.
Victoria Clark, corespondenta pentru România a publicației britanice The Observer în anii '90, a scris o carte dedicată miracolului de la Ierusalim, intitulată Holy Fire: The Battle for Christ's Tomb. Jurnalista relatează că în secolul al XIX-lea, clerul ortodox din Ierusalim a dorit să prezinte publicului larg miracolul ca fiind mai degrabă simbolic, însă pierderile financiare și spirituale au fost considerate prea mari, așa că ideea a fost abandonată. Nici incidentul grav din 1834, când sute de pelerini au murit călcați în picioare de mulțimea strânsă lângă micuța biserică, nu a schimbat hotărârea clerului.
În 2001, un făclier armean care a luat de multe ori parte la ceremonia de la Ierusalim a dezvăluit pentru The Telegraph secretul Luminii Sfinte. "Nu este niciun miracol. Preoții greci aduc o lampă - ce a fost folosită în acest scop de 1500 de ani - pentru a aprinde Lumina Sfântă. Pentru pelerinii credincioși, ce vin din țări îndepărtate, este un foc din rai, un adevărat miracol. Dar nu și pentru noi", a mărturisit el.
Ipoteza unei lămpi cu o vechime de 1500 de ani nu pare a fi prea credibilă. Cea mai plauzibilă explicație a fost oferită acum câțiva ani de un specialist grec, care a studiat fenomenul timp de mai mulți ani.
Fosforul, cheia Luminii Sfinte?
Pentru că Patriarhul nu poate pătrunde cu surse de foc în biserică, fiind controlat de autoritățile israeliene, scepticii au explicat că secretul Luminii Sfinte este ascuns în lumânările pe care acesta le ia cu el în Biserică. Dacă acestea sunt impregnate cu fosfor alb, nu este nevoie de o sursă de foc pentru a le aprinde, deoarece fosforul, în contact cu aerul umed, tinde să ia foc spontan.
Un istoric grec, Michael Kalopoulos, a făcut o demonstrație în direct la o televiziune din Grecia, arătând cum lumânările folosite de Patriarh se pot aprinde fără a avea nevoie de o sursă de foc.În imagini se poate observa cum cercetătorul grec înmoaie vârful lumânărilor în fosfor, iar acestea se aprind apoi de la sine:
Pentru a amâna aprinderea flăcărilor, lumânările pot fi apoi înmuiate într-un solvent organic, fosforul urmând să ia contact cu aerul abia după ce acesta se evaporă.
Calitățile fosforului erau cunoscute încă din antichitate, spune Kalopoulos, fiind folosit de magicienii din Caldeea în secolul V î.e.n. De asemenea, Strabon descrie folosirea sa de către babilonieni în Geographica, lucrare publicată în anul 23 e.n.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!