Amenzi usturătoare pentru cei care pleacă la plimbare pe munte
×
Î n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Publicitate
Dimensiune font:
Autor: M.Ex,
30.03.2020
Traseele montane și domeniul schiabil din Poiana Brașov sunt complet închise în această perioadă, având în vedere măsurile de restricționare a deplasărilor prevăzute de ordonanțele militae emise până acum de Guvernul României. Astfel, Municipalitatea atrage atenția brașovenilor că utilizare acestora, indiferent că este vorba de schiul de tură, pe domeniul schiabil, sau de drumeții pe potecile de pe Tâmpa sau Postăvarul, acestea se sancționează conform prevederilor legale, din Ordonanțele militare care reglementează libertatea de mișcare și cele cuprinse în Hotărârile Comitetului Local pentru Situații de Urgență. Totodată, în cazul în care este nevoie de intervenția Serviciului Salvamont, salvatorii montani au obligația de a comunica datele de identitate a persoanelor care au fost salvate, pentru a se lua măsurile legale de sancționare, prevăzute în Ordonanțele Militare, respectiv, pentru persoanele fizice, amendă între 2.000 și 20.000 de lei, iar pentru persoanele juridice, între 10.000-70.000 de lei.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!