Astăzi se împlinesc 315 ani de la prima mențiune documentară a Predealului
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: sursa/rador,
26.02.2020
Miercuri, 26 februarie, se împlinesc 315 ani de la prima mențiune documentară a Predealului, în scrisoarea voievodului Constantin Brâncoveanu către jupân Andreas, marele jude al Cetății Brașovului, în legătură cu un transport de marfă. Predealul este orașul situat la cea mai mare altitudine din România (1030-1110 m.) și este așezat pe Valea Prahovei, lângă trecătoarea cu același nume din Carpații Meridionali, între Muntenia și Transilvania. Localitatea are ca delimitări râurile Prahova la sud și Timiș la nord și este mărginit de masivele Postăvarul, Piatra Mare și Bucegi, scrie într-un amplu reportaj Razvan Moceanu RADOR.
Cercetări arheologice desfășurate în această zonă de-a lungul anilor, au scos la iveală că, după toate probabilitățile, în neolitic anii 1200 800 î.Hr. -, zona era populată, aici fiind dezvăluit un depozit de bronz datând din această epocă, compus din coliere masive, o sabie frumos meșteșugită și un topor cu tortiță. Acest aspect al locuirii zonei în neolitic, a fost întărit și de descoperirea, la Sinaia, a unui depozit similar care cuprindea, printre altele, 26 de topoare din bronz.
A urmat epoca romană, și absența oricăror urme arheologice din acea perioadă, semn că legiunile romane evitau defileul de la Posada, preferând accesul în Transilvania prin Valea Teleajenului și pasul Tabla Buții.
În anul 1358, este menționat documentar pentru prima dată Drumul Văii Prahova, într-un act prin care regele Ungariei, Ludovic, permite negustorilor din Brașov libera trecere între Buzău și Prahova, adecă de la vărsarea Ialomiței până la vărsarea Siretului în Dunăre.
Marele Dicționar Geografic al României, editat la București, în anul 1898, menționează faptul că, între anii 1360 și 1372, armata ardelenească condusă de voievodul Nicolae împotriva lui Vladislav Basarab, ar fi intrat în Țara Românească, pe la Predeal, la acea vreme doar o simplă potecă de munte.
Au urmat, în secolul al XIII-lea, actele prin care domnitorii Țării Românești confirmă negustorilor brașoveni privilegii comerciale primite încă din vremea lui Mircea cel Mare, acte care menționează drumul Văii Prahova: Dan al II-lea, în anul 1442, Valdislav al II-lea, în anul 1452 și Vlad Țepeș, în anul 1476.
În anul 1593, un Hrisov al domnitorului Alexandru cel Rău, menționează existența unei vămi pe drumul Văii Prahova cel mai probabil la Câmpina , alături de Vama Branului și Vama Teleajenului.
În anul 1611, Pasul Predeal a fost folosit conform altor istorici pentru prima dată la trecerea oștilor către Ardeal, atunci când sașii brașoveni îi solicită ajutor domnitorului muntean Radu Șerban, pentru a-i apăra de prigoana lui Gabriel Bathory, principele de atunci al Ardealului. Oștile Lui Radu Șerban, au trecut prin acest pas necunoscut, și au înfrânt oștile lui Bathory.
Primii locuitorii ai Văii Superioare a Prahovei au fost schimnicii, mocanii și tâlharii. Tradiția orală pomenește de un schimnic pe nume Diham și faptul că până în anul 1665, când s-a edificat o bisericuță din lemn la poalele muntelui Furnica, cu hramul Sf. Nicolae, toți schimnicii din Bucegi se adunau la schitul Lespezi-Posada Veche de lângă Comarnic, unde erau împărtășiți de către stareț.
Zona Predeal a început să fie populată, însă rămânea izolată și greu accesibilă, aici fiind locul preferat de jaf al tâlharilor, deveniți spaima drumeților, monahilor și păstorilor.
În anul 1674, un hrisov al domnitorului Duca Vodă, arată că, de la Timiș, până la Comarnic, peste Orății, drumul era o potecă îngustă, prevăzută cu popasuri pentru negustori, iar transportul de mărfuri se făcea pe cai, până la Câmpina, unde se încărcau în chervane un șir lung de trăsuri sau care pentru transportul mărfurilor sau persoanelor.
În anul 1700, este menționată, la Gura Râșnoavei, existența unui han care servea drept adăpost pentru fugarii din Ardeal.
La 26 februarie 1705, este menționată documentar, pentru prima dată, denumirea de Predeal, în scrisoarea voievodului Constantin Brâncoveanu, către jupân Andreas, marele jude al cetății Brașovului, în legătură cu un transport de marfă: Să pohtești dumneata pe comandantul den Brașov ca să dea câțiva neamți ajutor, să vie postavul până la hotarul Tatar, adecă pân la Predeal ca să naibă postavul vreo zătniceală.
Între anii 1736 1739, în perioada războiului ruso-turco-austriac, drumul Văii Prahova a fost transformat, de către austrieci, în drum de care și trăsuri cu poduri de lemn. Este menționat documentar faptul că, în jurul anului 1737, o oaste austriacă trecea prin Predeal ca să lupte, în alianță cu rușii, împotriva turcilor, dar cei din urmă vor câștiga bătălia chiar în zona graniței impuse în zona delimitată de Predeluș, Cioplea, Stadionul Predeal, Muchia Fitifoiului, Vf. Baiului și Vf. Omul.
În anul 1750, apar alte două hanuri Hanul Lui Rujea și hanul de la Gura Văii Puriștoaca.
În 20 iunie 1774, este sfințit un schit de lemn, de către călugărul Ioanichie, ce va purta hramul Sfântului Mare Ierarh Nicolae, prăznuit în fiecare an la data de 6 decembrie, viitoarea Mănăstire Predeal ridicată în anii 1818-1819 -, un lăcaș ortodox de maici.
Călugărul a obținut terenul de construcție de la prea cinstitul boier vel paharnic, Grigorie Buzoianu.
În pofida vechimii, mănăstirea nu va fi la fel de cunoscută precum celelalte mănăstiri de pe Valea Prahovei, Caraiman, Sinaia, Cornu sau Schitul Sfânta Ana.
În anul 1775, Ipsilante Vodă consfințește drepturile căruțașilor prahoveni de a transporta mărfuri de la Brașov la București, textul făcând referire la poteca Văii Prahova care era drum de care.
În anul 1789, acest drum este reparat și netezit, realizându-se noi punți și poduri de lemn peste prăpăstii, însă drumul rămânea dificil și plin de pericole, fiind accesibil mai ales între lunile mai și octombrie.
În anul 1790, este înființat primul serviciu poștal pe acest drum, fiind construit și un sediu la Predeal, unde se realiza odihna drumeților și schimbul de cai, sub paza străjilor domnești.
Este perioada în care Predealul începe să-și întărească existența gospodărească proprie și devine o comunitate cu caracter permanent.
În anul 1794, este încheiat Tratatul turco-austriac, care prevede pentru Predeal, trecerea mărfurilor, dregătorilor și caravanelor, Valea Prahovei devenind în anii care au urmat cel mai bătătorit drum între București și Brașov, a doua variantă fiind drumul de pe Valea Râșnoavei, care pornea din dreptul mănastirii Predeal.
În anul 1805 este înregistrată prima mențiune documentară a așezării Predeal, în documentul privind Conscripția recensământul ortodocșilor din Țara Românească și Transilvania, de către o comisie a conscriptoriei din Sibiu. Se vorbea atunci despre o populație de circa 20 de locuitori, formată din monahi, scutelnicii schitului și slujitorii domnești de la localul Posadei.
În anul 1830, este ridicată prima gospodărie independentă de schit, de către Moise Zangor, originar din Rucărul Muscelului, venit din Comarnic, care s-a căsătorit cu una din ficele pădurarului Ion Costea și a construit o casă de lemn la sud-vest de mănăstire.
În anul 1845, domnitorul Gheorghe Bibescu vizitează Valea Prahovei, de la Câmpina până la Predeal, acesta luând decizia de a realiza pe aici o șosea.
Un an mai târziu erau realizate studii pregătitoare construirii unei șosele, iar în 1847, sub conducerea inginerului Ruset, încep lucrările de construcție a drumului.
Evenimentele anului 1848 fac ca lucrările să fie oprite, iar în anul 1852, Știrbei Vodă ordonă reluarea lucrărilor, sub îndrumarea inginerului francez Léon Lalanne, șoseaua Câmpina-Prdeal fiind încheiată în anul 1864.
În anul 1852, vama de la Breaza se mută la Predeal, pe locul fostului parc din localitate.
Având în vedere faptul că, în anul 1854, se realiza șoseaua austriacă între Predeal și Timiș, relațiile economice între Transilvania și Muntenia, căpătau noi perspective.
Din punct de vedere administrativ, Predealul a făcut parte din comuna Podul Neagului, care se întindea pe 34 de kilometri, și cuprindea actualele localități Predeal și Azuga numită mult timp Între Prahove -, apoi Bușteni, Poiana Țapului, Izvorul, Sinaia, Posada și Podul Neagului sat situat la nord-vest de Comarnic. Sediul comunei era la Podul Neagului, apoi s-a mutat la Bușteni.
În anul 1864, Posada și Podul Neagului se alipesc de Comarnic iar restul așezărilor au rămas sub același nume până în anul 1874, când reședința comunală se va muta la Sinaia și ia ființă comuna Predeal, cu o întindere de 22 de kilometri.
La 31 mai 1874, a fost încheiată convenția dintre România și Austro-Ungaria, privind construirea unei linii ferate Ploiești-Predeal-Timiș-Brașov.
La 3 martie 1876, începea construcția căii ferate între București și Predeal, în perioada Războiului de Independență lucrările au fost oprite, iar la 10 iunie 1879, circula primul tren între Sinaia și Predeal.
Abia în anul 1882, s-a realizat, la Predeal, joncțiunea căilor ferate dintre Muntenia și Transilvania, ca urmare a convenției din anul 1874.
În mai 1885, se constituie primul Consiliu comunal al Predealului, iar primul primar este ales Gheorghe Dogărescu.
În anul 1908, Bușteni și Poiana Țapului s-au desprins de Predeal, iar la 20 mai 1912 s-a desprins și Azuga, Predealul devenind comună autonomă, în plasa Peleș a județului Prahova.
În octombrie 1916, Predealul a fost ocupat de trupele germane, iar locuitorii s-au refugiat în satele din sud.
Până la Unirea din 1 decembrie 1918, Predealul a fost localitatea de frontieră a regatului României cu împărăția Habsburgică, clădirea postului de grăniceri mai existând și astăzi.
După eliberare, Predealul începe procesul de refacere.
În anul 1920, este înființată comisia de reconstituire a Regiunilor distruse de război P.P.R, care stabilește că în Predeal nu se mai acordă autorizații de construcție până la realizarea unui plan de sistematizare.
În anul 1926, Predealul devine parohie, primul paroh fiind Constantin Cercel, în anul 1927, se înfințează Stațiunea Meteorologică Sinoptica, iar în perioada 1926-1928 are loc electrificarea localității.
După ce, în anul 1925, aici trăiau 1524 de locuitori, la recensământul din 1930, Predealul se apropia de 3000 de locuitori.
În perioada care a urmat, s-au amenajat străzi și căi de circulație, s-au realizat canalizarea și alimentarea cu apă potabilă.
A urmat construcția hotelurilor Predeal și Palace, construirea de restaurante, un cazino cu restaurant, o sală de dans, cofetărie, berărie, măcelării, brutărie, o baie comunală cu aburi a depoului C.F.R., biblioteca școlii primare.
Partia Clabucet din Predeal.
Predealului i se contura un profil de stațiune montană, care va fi vizitată de numeroși turiști, interesați de binefacerile climei și de frumusețea peisajelor.
La 2 octombrie 1935, Predealul este declarat comună urbană, iar în 1938, începe construirea podului peste calea ferată, care să lege Predealul de Cioplea.
În anul 1950, Predealul a devenit parte a orașului regional Stalin, din regiunea Stalin, denumite, începând cu 1960, orașul regional Brașov și regiunea Brașov.
În anul 1968, a fost organizat orașul Predeal în cadrul județului Brașov, Predealul primind în componență, pe lângă orașul propriu-zis, și satele Pârâul Rece, Timișu de Jos și Timișu de Sus.
Predealul este cunoscut mai ales prin sporturile de iarnă, oferind posibilitatea de a schia pe 8 pârtii, datorită telescaunului și teleschiurilor de care dispune, dar și pentru traseele montane marcate pentru drumeții montane.
Însă stațiunea Predeal este recomandată și tratamentului neurasteniei, pentru revigorarea organismelor slăbite, pentru recuperarea ulterioară suprasolicitărilor fizice sau intelectuale, pentru tratamentul tulburărilor endocrine și al problemelor de creștere ale copiilor. Principalii factori de cură sunt aerul curat, fără praf sau alți agenți alergici, bogat în ozon și radiații ultraviolete, atmosferă ionizată și presiunea relativ scăzută a aerului.
Printre obiectivele turistice importante putem aminti: Mănăstirea Predeal, cimitirul legionar aflat în spatele Mănăstirii Predeal, vila mareșalului Antonescu (situată în zona Cioplea), statuia eroului-poet Mihail Săulescu, Biserica Sf. Împărați Constantin și Elena, aflată în centrul orașului.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!