Brașov. Cel puțin două case vor primi cofinanțare de la buget pentru refacerea fațadelor, în 2020
×
Î n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Publicitate
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Parghel,
14.01.2020
Cel puțin două case din municipiul Brașov ar putea primi sprijin și în acest an, de la bugetul local, pentru renovarea fațadelor. În 2019, patru imobile au beneficiat de acoperirea a 50% din cheltuielile legate de repararea fațadelor, una fiind deja finalizată. Reprezentanții Municipalității spun că sunt interesați că continue programul și au identificat deja și unele clădiri care s-ar putea încadra în criteriile de eligibilitate.
În acest an ar putea fi cofinanțate și clădirile din afara centrului istoric
Reprezentanții Primăriei Brașov spun că în 2020 vor să continue programul imobilelor prin care proprietarii unor clădiri din centrul orașului sunt sprijiniți în a-și repara fațadele. Există deja și unele propuneri, pentru refacerea fațadelor unor clădiri de pe strada Lungă sau Bulevardul 15 Noiembrie, una dintre noutăți fiind aceea că Municipalitatea s-ar putea îndrepta și spre imobile situate în afara centrului istoric.
3 din 4 clădiri cofinanțate anul trecut sunt în diferite stadii
Anul trecut, patru clădiri au fost selectate pentru a fi cofinanțate cu 50% din cheltuielile eligibile pentru refacerea fațadelor. Este vorba despre o casă din Piațeta Sf. Ioan, care a și fost finaliată deja, toamna trecută. Reparațiile au costat 96.955 lei, iar jumătate din cheltuielile eligibile, respectiv 48.477 lei au fost suportate de la bugetul local. Alte două case, una situatăîn Piața Enescu, iar cealaltă pe strada Michael Weiss (clădirea Loto-Prono) sunt în curs de a fi reparate, iar atunci când timpul o va permite, lucrările vor fi duse la bun sfârșit. Mai exact, clădirea din Piața Enescu nr. 6 are deja refăcut acoperișul și etajul I, unde s-a înlocuit inclusiv tâmplăria, iar acum se lucrează la fațade la parter, într-un proiect în care Municipalitatea asigură o cofinanțare de 198.242 de lei. Clădirea de pe str. Michael Weiss nr. 35, unde cofinanțarea de la bugetul local este de 97.261 lei este la stadiul în care are toată documentația și schelele montate pe fațadă, așteptându-se acum vremea favorabilă. Cea de a patra clădire cofinanțată de la buget anul trecut, situată pe str. George Barițiu a primit 24.440 de lei. Proiectul a rămas însă pe loc, întrucât locatarii nu au reușit să se pună de acord cu partea lor de finanțare.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!