PNL și-a pus director nou la Poșta Brașov. Numirea mea a venit ca o surpriză, spune Bogdan Florin Năstase
×
Î n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
foto/facebook
Publicitate
Dimensiune font:
Autor: O.S.,
27.11.2019
Consiliul de Administrație al Poștei Române a aprobat marți numirea unor noi directori la Regionalele din țară. Printre acești nou instalați apare și liberalul brașovean Bogdan Florin Năstase, membru în biroul politic al Organizației municipale PNL și membru al CA la RATBv. La alegerile locale din 2016, pentru Consiliul Local Brașov, Năstase a fost pe poziția 16 în lista PNL. Acum, el spune că numirea sa la conducerea Regionalei de Poștă Brașov a venit, așa, ca o surpriză. ,,O surpriză plăcută, subliniază el. Nu a candidat pentru acest post și nici nu știa nimic până marți, când vestea a ajuns și la urechile sale. Atunci, cine v-a recomandat și v-a susținut la această funcție? Șefii dv de partid de la Brașov?, a fost întrebat de Monitorul Expres noul director. Cum adică?! Altfel cum vă explicați că ar fi știut Consiliul de Administrație al Poștei Române despre existența dv, ca să vă numească, pur și simplu, fără nicio discuție sau interviu, în fruntea Poștei la Brașov? Cineva de la Brașov, de la partid probabil, a propus numele dv, nu? Probabil, conducerea PNL Brașov, a admis Năstase.
Ce altceva îl recomandă să preia acest post important, în condițiile în care nu a avut până acum nicio legătură cu Poșta? La această întrebare, Bogdan Florin Năstase spune că îl recomandă, probabil, calitățile sale manageriale, pentru că, precizează, a fost manager la mai multe firme. Fără să dea alte detalii. Cu ceva vreme în urmă a fost și metrolog la GDF Suez Romania, după cum singur postează pe facebook. Despre ce presupune noul post în fruntea Poștei Brașov și responsabilitățile pe care le va avea nu știe mare lucru, dar spune că va afla zilele viitoare, când va merge să preia postul. ,,Care credeți că este, în acest moment, cea mai mare problemă cu care se confruntă Poșta Română?. Lipsa de personal, ca peste tot de altfel, nu? a răspuns noul director, care a confirmat că are un mandat limitat în acest post.
Din 2015 și până marți, director al Regionalei de Poștă Brașov a fost Nicu Gabriel Dragomir, care a început să lucreze în 1993 la Poșta Brașov ca inginer de sistem și apoi a ocupat mai multe posturi de execuție, coordonare și conducere în cadrul regionalei brașovene a Poștei. Mandatul lui de director a expirat zilele trecute, iar marți a fost numit prin decizia CA director adjunct. Dragomir a evitat să comenteze decizia Consiliului de Administrație al Poștei Române, fiind convins că departamentul de relații publice va emite un comunicat în acest sens.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!