Pacientul cu numărul 2000 operat pe cord deschis la Clinicco Brașov
Dimensiune font:
Autor: M.P,
08.10.2019
Spitalul de Cardiologie Clinicco a ajuns să opereze pacientul cu numărul 2000 pe cord deschis. Cel al 2000-lea pacient a fost un bărbat de 64 de ani, aflat la a doua operație pe inimă o intervenție pentru înlocuirea valvei aortice.
Echipa medicală care s-a ocupat de acest pacient spune că intervenția a fost una riscantă, în contextul în care pacientul era deja la a doua operație.
Pacientul fusese operat în Italia în urmă cu 9 ani, plastie de valvă aortică și înlocuire de aortă ascendentă, însă între timp valva aortică a degenerat și trebuia neapărat înlocuită. A fost o operație dificilă, din cauza aderențelor, însă a mers foarte bine, pacientul a fost externat a șasea zi și acum se simte foarte bine, spune dr. Narcis Filipescu, medic primar chirurgie cardiovasculară, șeful secției de chirurgie cardiovasculară de la Clinicco.
A fost o operație dificilă mai ales pentru că a existat tot timpul riscul unui stop cardiac, pentru care eram pregătiți să intervenim în primele secunde, însă din fericire nu a fost cazul acum. Oamenii se tem de operația pe inimă, mai ales de partea de anestezie, însă trebuie spus că în zilele noastre riscurile au scăzut foarte mult, avem tehnologie și tratamente de ultimă generație care susțin bolnavul în feluri fără precedent până acum, a spus, la rândul său, dr. Cristian Stănescu, medic primar anestezie-terapie intensivă, șef secție ATI.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!