UPDATE: Vicepreședintele CJ Brașov nu a fost reținut
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.G.,
06.10.2014
Vicepreședintele CJ Brașov, Mihai Pascu, nu a primit mandat de reținere, audierile în cazul lui fiind finalizate în jurul orei 23.00. Pascu a ieșit de la sediul DNA Brașov, după aproape nouă ore de audieri și a declarat jurnaliștilor că nu se teme de nimic pentru că se știe nevinovat. El a adăugat că, în perioada cercetată de anchetatori, nu era vicepreședinte al CJ, funcție pe care o ocupă din 2012.
El a mai precizat că de la biroul lui, procurorii DNA au ridicat mai multe documente și unități de calculator.
La ora transmiterii acestei știri, la sediul DNA Brașov mai este audiat Viorel Costea, directorul regional al Direcției Drumuri și Poduri Brașov.
***
Președintele CJ Brașov, Aristotel Căncescu, a primti mandat de reținere pentru 24 de ore. El a ieșit din sediul DNA Brașov în jurul orei 19.15, după șase ore de audieri, și a fost urcat într-o mașină a MAI, urmînd să fie dus în arestul IPJ Brașov. Vicepreședintele CJ Mihai Pascu nu a ieșit încă de la audieri.
***
Mi se pare ciudat să fiu vizat de DNA acum, în plină campanie electorală, în legătură cu un raport al Curții de Conturi de acum doi ani, a spus președintele CJ Brașov, Aristotel Căncescu, la intrarea în sediul DNA Brașov unde a fost adus de anchetatori în jurul orei 13.00. După ce i s-a percheziționat casa și biroul din CJ, Căncescu a declarat că acțiunea procurorilor are substrat politic.
După aproximativ o jumătate de oră, la sediul DNA a sosit și vicepreședintele CJ Brașov, Mihai Pascu. El a declarat că procurorii au făcut percheziții, de dimineață, atît la locuința lui, cît și la birou, de unde au ridicat mai multe documente. El a precizat că este vizat în două dosare în legătură cu două contracte din 2008 și 2009, dar pe atunci nu ocupa funcția de vicepreședinte al CJ Brașov. Cele două contracte au ca obiect reabilitarea DJ 231C și respectiv, achiziția unor terenuri de sport.
DLa DNA Brașov a fost chemați să dea declarații, de dimineață, și președintele PC Brașov, omul de afacri Ioan Diniță, în legătură cu niște contracte pe care le-a încheiat firma sa, Gotic SA, cu Consiliul Județean.
***
Procurorii DNA fac pecheziții la Consiliul Județean Brașov și la alte 14 adrese, într-un dosar în care sînt vizați mai mulți funcționari și oameni de afaceri, în legătură cu atribuirea unor contracte pentru lucrări publice. Procurorii DNA au sigilat, luni dimineață, biroul președintelui Consiliului Județean (CJ) Brașov, Aristotel Căncescu.
Direcția Națională Anticorupție arată, într-un comunicat de presă, că perchezițiile au loc la 15 adrese din municipiul Brașov și din localități învecinate, din care două la instituții publice de interes local, trei la sediile unor societăți comerciale și zece la locuințele unor persoane fizice. "Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvîrșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție", a precizat DNA.
Potrivit surselor judiciare, perchezițiile vizează posibile fapte de corupție, care ar fi fost comise de funcționari din Consiliul Județean și de oameni de afaceri locali în perioada 2008-2010.
Sursele citate au precizat că în atenția anchetatorilor sînt mai multe firme cu care CJ Brașov ar fi încheiat contracte de achiziții publice.
Acțiunea procurorilor DNA este sprijinită de Serviciul Român de Informații și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!