Polițiștii, în vizită la școlile din Brașov în Săptămîna prevenirii criminalității
Dimensiune font:
Autor: »M.G.,
29.09.2014
Elevii din Brașov dar și cetățenii vor primi, în această săptămînă, vizita polițiștilor, dar nu pentru a-i pedepsi pentru vreo faptă, ci pentru a-i învăța cum să se comporte pentru a nu cădea în capcana infracționalității. Acțiunea, care se va desfășura pînă vineri, se va desfășura în întreaga țară, în cadrul celei de-a noua ediție a Săptămînii prevenirii criminalității.
Polițiștii din cadrul IPJ Brașov vor organiza mai multe activități structurate pe diverse
domenii de prevenire.
Astfel, prima zi, ieri, a fost dedicată Prevenirii delincvenței juvenile. Cu această ocazie, la Școala Gimnazială nr. 25 a fost organizat concursul Spune nu delincvenței, la care au participat elevi ai claselor a VII-a din 10 școli gimnaziale de pe raza municipiului Brașov și din localitățile Hărman, Cristian, Sînpetru și Prejmer.
Astăzi, elevii de la Școala nr. 8 vor participal a campania de Prevenire a victimizării minorilor, unde se va organiza concursul Copilărie în siguranță, la care vor participa elevi ai claselor a IV-a din 16 școli gimnaziale de pe raza municipiului Brașov. De asemenea, polițiștii vor povesti elevilor din clasele I-IV cum să evite să se implice în acte de violență, a disparițiilor sau despre siguranța pe internet.
Mîine, zi dedicată Prevenirii furturilor din locuințe, va fi organizată, de la ora 10.00, la sediul IPJ Brașov, o întîlnire cu reprezentanții asociațiilor de proprietari din municipiul Brașov și cei ai unor societăți de comercializare a sistemelor de securitate în scopul prezentării de soluții eficiente de alarmare sau supraveghere video a locuințelor.
La întîlnire vor fi prezentate materiale video relevante pentru tematica abordată precum și modalitățile de prevenire a acestui gen de fapte. Apoi, de la ora 11.00, va avea loc o acțiune pentru distribuirea de materiale cu recomandări preventive și consiliere a cetățenilor în zona Astra din municipiul Brașov.
Prevenirea infracțiunilor comise cu violență, va fi organizată joi, atît în Brașov, cît și în Sînpetru. La Brașov, de la ora 10:30 va fi organizată o acțiune pentru distribuirea de materiale cu recomandări preventive și consiliere a cetățenilor pentru prevenirea tălhăriilor în zona pieței Astra din municipiul Brașov, iar de la ora 12:00, cetățenii din Sînpetru vor primi pliante informative pe linia infracțiunilor de loviri sau alte violențe.
Ultima zi, vineri, este rezervată Siguranței rutiere. De la ora 11:00, va avea loc o întîlnire cu elevii claselor a XI-a și a XII-a de la Colegiul Național Dr. I. Meșotă Brașov pe tema prevenirii implicării tinerilor în evenimente rutiere, în calitate de conducători auto, mopediști, motocicliști sau pasageri.
De asemenea, în județ se vor organiza întîlniri cu preșcolarii și elevii din școli pe tema prevenirii implicării copiilor în accidente rutiere.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!