Facultatea de muzică a Universității Transilvania din Brașov, singura din țară care va avea stagiune de concerte
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: »M.G.,
26.09.2014
Facultatea de muzică de la Universitatea Transilvania din Brașov va deschide, pe 1 octombrie, prima stagiune de concerte a instituției, universitatea brașoveană fiind singura din țară care are stagiune proprie. Rectorul Ioan Vasile Abrudan a declarat, astăzi, că deschiderea anului universitar va debuta cu acest eveniment inedit. Aula Universității se va transforma, cel puțin o dată pe lună, într-o sală de concerte. Va fi cel puțin un concert pe lună susținut de studenții de la Facultatea de Muzică și invitații acestora. Intrarea este liberă, a precizat rectorul Abrudan. Deschiderea stagiunii va avea loc pe 1 octombrie, de la ora 19.00, în Aula Universității, moment care va coincide și cu lansarea pianului Steinway, achiziționat din Hamburg cu 150.000 euro din fondurile proprii ale Universității.
Deschiderea stagiunii de concerte va fi susținută printr-un concert extraordinar al pianistului brașovean Horia Mihail care va inaugura stagiunea cu un concert Grand Steinway & Sons. Acum putem susține această stagiune pentru că avem cel mai performant pian. Vor fi concerte cu orchestra, dar și recitaluri, muzică de cameră sau operă. Facultatea de Muzică a avut întotdeauna orchestră și putem susține concerte de înaltă ținută, a spus decanul Facultății de Muzică, Stela Drăgulin.
Studenții de la Muzică vor organiza și un eveniment intitulat Brașoveanul meloman, unde cetățenii de orice vîrstă, amatori, au ocazia să cînte alături de profesioniști.
Alte proiecte se referă la concerte educative, concerte de meloterapie pentru bolnavii din spitale, azile de bătrîni sau centre pentru copii, precum și concerte pentru comunitățile religioase. La Facultatea de Muzică din Brașov studiază aproximativ 200 de studenți.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!