Proxenetă urmărită național, prinsă la Codlea, după 6 ani
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: »M.G.,
19.09.2014
O femeie de 44 de ani care a fost dată în urmărire națională încă din decembrie 2008 pentru trafic de persoane, a fost prinsă zilele trecute, la Codlea. Femeia, originară din Codlea, a stat ascunsă de ochii poliției aproape 6 ani, pe numele ei fiind emis mandat de arestare în 2 decembrie 2008. În cursul zilei de marți, Poliția Municipiului Codlea a organizat o acțiune pentru depistarea persoanelor date în urmărire națională, moment în care a fost descoperită și fugara.
Polițiștii au capturat o localnică de 44 ani, urmarită național întrucît se sustrăgea executării undei pedespe cu închisoarea de 4 ani, pentru săvîrșirea infracțiunii de trafic de persoane, conform unui mandat emis în data de 02.12.2008, de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov. Persoana menționată a fost reținută de polițiști și încarcerată în Penitenciarul Codlea, a spus comisar șef Liviu Naghi, ieri, într-o conferință de presă.
Femeia făcea parte dintr-o grupare infracțională formată din mai multe persoane care, încă din anul 2000, făceau trafic de persoane, inclusiv copii, pe care îi trimiteau în străinătate, în special în Germania, și îi obligau să cerșească, potrivit unor surse judiciare. Gruparea, care era condusă de un bărbat și o femeie din Dumbrăvița, a trimis peste graniță peste 50 de persoane cărora le promiteau un loc de muncă în străinătate și diverse sume de bani. În unele cazuri, membrii grupării plăteau în avans părinților diverse sume de bani pentru copii, iar aceștia erau trimiși la cerșit.
Liderii grupării au fost prinși în județul Arad, în timp ce încercau să treacă granița cu cinci persoane, dintre care trei copii. Aceștia au fost condamnați la zece ani de închisoare, iar alți membrii ai grupării au primit pedepse între doi și nouă ani de închisoare.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!