Patru persoane arestate în dosarul cu fonduri europene ilegale
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: »M.G.,
29.08.2014
Cei doi oameni de afaceri brașoveni și cei doi responsabili de controale din Ministerul Agriculturii și din Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (OJPDRP) Brașov, care au fost reținuți joi de procurorii DNA, pentru corupție cu fonduri europene, au ajuns după gratii. Tribunalul București a decis, aseară, ca cei patru să fie arestați preventiv pentru 30 de zile, decizia putînd fi contestată la Curtea de Apel.
Oamenii de afaceri Gheorghe Dudu și Florin Macovei, Florin Brezeanu, însărcinat cu efectuarea controalelor din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Control și Antifraudă (MADR-DGCA), și Gabriel Potcovaru, din cadrul OJPDRP Brașov, au fost reținuți joi de procurorii anticorupție, iar apoi au fost prezentați instanței care a decis arestarea lor.
În acest dosar, procurorii DNA au făcut, miercuri, 27 de percheziții în județul Brașov. Procurorii fac cercetări în această cauză pentru săvîrșirea, în perioada 2011-2014, a unor presupuse infracțiuni de corupție și obținere nelegală de fonduri europene. Cei doi oameni de afaceri din Brașov sînt suspectați că au dat mită unor funcționari, inspectori, experți și șefi din cadrul OJPDRP, oferindu-le bani, cadouri și sejururi la pensiuni din zona Brașovului.
În schimb, oamenii de afaceri ar fi fost ajutați să obțină finanțări europene nerambursabile, în baza unor documente false. Cei doi oameni de afaceri s-ar fi folosit de angajați ai OJPDRP pentru a dezvolta o fermă de găini și pentru a extinde și moderniza o fermă de curci.
Programul Național de Dezvoltare Rurală a fost prejudiciat astfel cu peste 3 milioane de euro.
Gheorghe Dudu și Florin Macovei sînt cercetați pentru dare de mită și infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. Florin Brezeanu și Gabriel Potcovaru sînt cercetați, la rîndul lor, pentru luare de mită și infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, sub forma complicității.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!