Fenomenul "Super Luna" va putea fi observat în această noapte
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex,
10.08.2014
Fenomenul astronomic de Lună plină la perigeu - cunoscut în ultimii ani sub denumirea "Super Lună" -, cînd satelitul natural al Pămîntului se va afla la o depărtare de 356.896 de kilometri de Terra, va putea fi observat în noaptea de duminică spre luni, scrie Mediafax.ro. Potrivit reprezentanților Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu", fenomenul va putea fi observat în această seară, începînd cu ora 21:12. "Super Luna" reprezintă acel fenomen astronomic care constă în suprapunerea fazei de Lună plină/Lună nouă cu poziția satelitului la perigeul (punctul cel mai apropiat de Terra de pe orbita satelitului) traiectoriei sale circumterestre. Termenul "Super Luna" este unul nou introdus în astronomia modernă și a fost inventat de astronomul Richard Nolle în 1979. Termenul a devenit foarte popular în ultimii ani. Anterior, astronomii numeau acest fenomen pur și simplu "Lună plină la perigeu", respectiv "Lună nouă la perigeu". Potrivit definiției date de Richard Nolle, o "Super Lună" este o Lună nouă sau o Lună plină care se află la punctul cel mai apropiat de Terra pe orbita satelitului. Fenomenul este considerat banal din punct de vedere astronomic, pe parcursul unui an putând fi observate, în medie, aproximativ 4-6 "Super Luni".
În anul 2014, sînt cinci "Super Luni". Prima a fost pe 1 ianuarie, a doua, pe 30 ianuarie, a treia, pe 12 iulie. Următoarea "Super Lună" este cea din această noapte, iar utima va fi pe 9 septembrie. Potrivit cercetătorului Adrian Sonka, de la Observatorul Astronomic din București, nu va exista o diferență foarte mare între Luna plină de duminică și cea din celelalte luni ale anului. "Va fi doar puțin mai strălucitoare decît celelalte", a declarat Adrian Sonka.
Ploaie de stele marți noapte
Perseidele, unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an, va avea anul acesta punctul maxim de activitate în noaptea de 12 spre 13 august. Valentin Grigore, președinte al Societății Astronomice Române de Meteori, a precizat că ploaia de stele va putea fi observată între orele 23:00 și 05.00 (ora României).
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!