Cititul și somnul au o contribuție esențială la păstrarea facultăților mentale
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
10.07.2014
Un studiu recent arată că durata somnului și activitățile intelectuale, precum cititul, au o contribuție esențială la păstrarea facultăților mentale, transmite passionsante.be, citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, odată cu înaintarea în vîrstă, capacitățile cognitive, gîndirea, memoria și atenția, scad progresiv. Cercetătorii de la Universitatea din Valencia susțin că acest proces poate fi încetinit cu ajutorul a două elemente cheie, și anume somnul și cititiul.
Studiul a vizat persoane de peste 65 de ani, ale căror obiceiuri de viață au fost analizate în detaliu. Subiecții au fost supuși și unor teste cognitive.
Rezultatele cercetării au arătat că persoanele care dorm între șase și opt ore pe noapte riscă de două ori mai puțin să sufere de tulburări cognitive față de cei care dorm mai puțin sau mai mult. Același lucru s-a constatat în cazul persoanelor în vîrstă care practică o activitate mentală stimulatoare, îndeosebi cititul asiduu.
Autorii studiului consideră că o intervenție, cît mai timpuriu posibil, asupra unuia, altuia sau ambilor parametri, poate contribui la prevenirea declinului cerebral asociat cu avansarea în vîrstă.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!