Instanțele din întreaga țară intră, de mîine, în vacanță. Potrivit dispozițiilor legale în vigoare, în intervalul 1 iulie - 31 august este vacanță judecătorească, ceea ce implică o restrîngere a activității. În perioada amintită vor fi judecate doar cauzele pentru care legea prevede soluționarea de urgență și cu celeritate și cele în care s-a încheiat un acord de mediere, indiferent de obiectul judecății. Restul acțiunilor se înregistrează și vor primi termen de judecată pentru lunile septembrie - octombrie.
În perioada vacanței judecătorești, activitatea instanțelor va continua în materie penală (pentru cauzele urgente cu arestați preventiv), în alte materii, pentru cauzele privind obligațiile de întreținere de orice fel, asigurarea dovezilor, cererile de ordonanță președințială, litigiile de muncă, precum și în alte cauze considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de către instanță. Judecătorii își vor relua ritmul normal de lucru din data de 1 septembrie. E bine de știut că litigiile de muncă au un program normal, cu termene de maxim 10 zile, pentru că legea prevede că astfel de cauze trebuie analizate de urgență și cu celeritate, pentru că vizează drepturi de muncă. Tot în legea de organizare judecătorească este precizat că președinții de instanță vor desemna judecătorii care vor constitui completele de judecată în perioada vacanței. Arestații preventiv sau cei cărora le expiră ori trebuie menținută măsura de arestare vor fi aduși în fața completelor de
judecată și în aceste două luni, dacă este cazul.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!