Regia Autonomă de Transport Brașov anunță că, începînd din 1 iulie, va începe distribuția trimestrială a biletelor gratuite pentru transportul în comun pe raza municipiului Brașov beneficiarilor actului normativ menționat. Potrivit HCL nr. 261/2012 beneficiază, lunar, de 15 călătorii gratuite pe toate liniile RAT Brașov, cu excepția liniei 20 (Livada Poștei - Poiana Brașov), persoanele vîrstnice peste 63 de ani și bărbații peste 65 de ani, persoane asistate social și pensionarii, indiferent de vîrstă și de categoria pensiei - invaliditate, de urmaș (numai în caz soț/soție), anticipată, anticipată parțială, limită de vîrstă și cu venituri nete sub 1.000 de lei.
Nu vor primi asemenea bilete categoriile de pensionari care beneficiază de gratuitate totală în baza unor legi speciale: deportați, foști deținuți politic, veterani de război și IOVR, revoluționari 1989 și 1987. De asemenea, nici pensionarii ale căror venituri depășesc suma netă de 1.000 de lei lunar nu vor primi bilete gratuite.
Acordarea călătoriilor gratuite pe bază de bilet se va face după prezentarea următoarelor documente: original și copie după buletin/carte de identitate; original și copie după cuponul privind pensia pentru luna iunie 2014; declarație; alte acte doveditoare a sursei de venit. Deținătorii de drept ai biletelor gratuite vor putea circula pe mijloacele de transport în comun ale R.A.T. Brașov avînd asupra lor buletinul/cartea de identitate și cuponul de pensie, în original sau copie. Regia va distribui biletele gratuite prin toate casieriile proprii, a spus directorul general al RAT Brașov, ing. Cristian Radu.
Înainte de primirea biletelor gratuite, beneficiarii HCL 261/2012 vor completa o declarație pe proprie răspundere din care să rezulte că nu au alte venituri decît cele din pensie. Formularul pentru aceste declarații va fi pus la dispoziție de către RAT Brașov la toate punctele de distribuție. Documentul poate fi și descărcat accesînd portalul www.ratbv.ro, iar apoi, succesiv, secțiunile Tarife, respectiv Reduceri și gratuități de pe portal. La ridicarea biletelor, beneficiarul trebuie să aibă asupra sa și cuponul de pensie în original, pentru a i se aplica pe acest document o ștampilă de control, care atestă primirea tichetelor. Cuponul de pensie în original trebuie să fie din luna anterioară momentului acordării biletelor, respectiv luna iunie a acestui an.
Persoanele vîrstnice, respectiv femei cu vîrsta peste 63 de ani și bărbați cu vîrsta peste 65 de ani, care nu au nici o sursă de venit, își vor putea ridica biletele gratuite doar de la casieria situată la sediul Regiei, pe strada Hărmanului, nr. 49, de luni pînă vineri, între orele 08.00 - 16.00.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!