Tămîrjan cerea chiar și whisky sau păstrăvi pentru diverse servicii
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: »M.G.,
24.06.2014
Procurorii DNA Brașov au anunțat, într-un comunicat, că pe numele șefului Poliției Rutiere Brașov, Claudiu Tămîrjan, s-au reținut 6 fapte de trafic de influență, 11 fapte de instigare la abuz în serviciu, dar și infracțiuni de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sînt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
Din ordonanța de reținere întocmită de procurori a reieșit că, în cauză există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, în perioada octombrie-decembrie 2013, suspectul Tămîrjan Claudiu a creat un sistem infracțional foarte bine pus la punct, oferind protecție mai multor persoane din mediile oamenilor de afaceri și funcționarilor publici. Această protecție se materializa în sensul nesancționării contravenționale sau penale de către personalul din subordine, în schimbul unor foloase materiale, oferite și remise ori de cîte ori lucrătorul de poliție avea nevoie, se arată în comunicatul DNA.
Sistemul creat de suspect era unul foarte bine pus la punct, în sensul că, fără prea multe explicații fiecare persoană înțelegea ce anume are de făcut. Astfel, în urma unui simplu apel telefonic efectuat de către persoanele care îi solicitau ajutorul, Tămîrjan contacta agentul de poliție din teren, aparent fără legătură cu fapta constatată, transmițînd un cod. La rîndul său, agentul de poliție transmitea un mesaj în sensul că a înțeles ordinul. De multe ori, un simplu semnal (beep) a fost de natură să-l determine pe lucrătorul de poliție să-și încalce atribuțiile de serviciu.
Wiskey și păstrăvi drept șpagă
Mai mult, șeful Poliției Rutiere, avînd acces la anumite date privitoare la controalele desfășurate pe linie rutieră -transporturi, comunica aceste lucruri persoanelor interesate și neautorizate, adică administratorilor de firme, iar în acest fel evita sancționarea societăților comerciale respective.
Pentru aceste servicii Tămîrjan Claudiu a pretins și primit de la diverse persoane anumite atenții, cum ar fi: un card pentru combustibil, material lemnos pentru imobilul în care locuiește, produse din carne, băuturi carbogazoase, whisky pentru o petrecere sau păstrăvi. Pentru aceste bunuri primite drept șapgă Tămîrjan și-a riscat nu doar cariera din Poliție ci și libertatea, riscînd ani buni după gratii.
Suspectului Tămîrjan Claudiu i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală., se mai arată în comunicatul DNA Brașov.
El a fost reținut pentru 24 de ore, azi, în jurul orei 17.00, și a fost condus sub escortă, cu cătușele la mîini, în arestul IPJ Brașov. Cel mai probabil el va fi prezentat Tribunalului Brașov cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!