Gala elevilor brașoveni, duminică la Aula Universității
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.P,
20.06.2014
Peste 400 de elevi din școlile și liceele brașovene vor fi premiați duminică, într-o ceremonie oficială organizată la Aula Universității Transilvania, de către Primăria municipiului Brașov. Evenimentul organizat împreună cu Consiliul Local Brașov și Consiliul Județean al Elevilor îi va aduce împreună pe elevii din anii terminali, respectiv din clasele a VIII-a și a XII-a, care urmerază să intrre, în curînd, în febra examenelor. Alături de elevi se vor afla, la Aula Universității, primarul George Scripcaru, viceprimarii Adina Durbacă și Adrian Atomei, rectorul Universitatii Transilvania, Ioan Vasile Abrudan, consilieri locali, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar, ai unităților de învățămînt și ai Consiliului Județean al Elevilor.
Cu această ocazie, elevii prezenți la Aulă vor primi, din partea Municipalității, sumele de bani aprobate de Consiliul Local, respectiv 300 de lei pentru cei care au obținut premiul I la sfîrșitul anului școlar, 200 de lei, pentru cei care au obținut premiul II și 100 de lei pentru cei care au obținut premiul III.
Ceilalți elevi, din alte clase decît cele terminale își vor primi premiile în bani la școală.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!