Prezența la vot după gratii a fost de peste 85% în Penitenciarul Codlea, iar în arestul IPJ Brașov, prezența a fost de 100%.
Potrivit reprezentanților Penitenciarului Codlea, din totalul celor 753 de persoane custodiate în Penitenciarul Codlea, 677 îndeplinesc condițiile legale pentru a vota, iar 590 și-au exprimat acordul de a-și exercita acest drept și au făcut o solicitare scrisă în acest sens către președintele Biroului Electoral al Secției de Votare.
Totuși, cîțiva dintre ei s-au răzgîndit în ultimul moment, iar în ziua alegerilor și nu s-au mai prezentat la vot. În total 578 de deținuți s-au prezentat în fața urnelor mobile ale secțiilor de votare 182 și 183 Codlea, potrivit unui comunciat al instituției. Administrația penitenciarului și comisiile de votare ale secțiilor au luat toate măsurile pentru asigurarea caracterului secret și liber exprimat al votului, potrivit sursei citate.
De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a anunțat că prezența la vot a persoanelor arestate preventiv a fost de sută la sută. Din cele 20 de persoane arestate preventiv, care se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Braș,ov, 17 au drept de vot, toți exprimîndu-și dorința de a-și exercita dreptul de a vota, a spus comisar șef Liviu Naghi, purtător de cuvînt al Poliției Brașov.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!