Căncescu: Am votat pentru a ajunge să facem și noi politică în mod civilizat
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
foto Bogdan Bălaș
Dimensiune font:
Autor: »M.G.,
25.05.2014
Președintele Consiliului Județean Brașov și președinte al PNL Brașov, Aristotel Căncescu, a votat la secția 6 de la Liceul Pedagogic din Brașov, unde a venit însoțit de deputatul Petre Roman, ambii spunînd că votează pentru o Românie care contează în Uniunea Europeană,.
Am votat pentru consolidarea poziției României în UE, pentru a ajunge să facem și noi politică în mod civilizat, ca cei din UE și sper ca după aceste alegeri acest lucru chiar să se întîmple, a spus Căncescu după ce a ieșit del a urna de vot, în jurul orei 10.00.
El a venit însoțit de deputatul PNL Petre Roman, însă acesta nu a votat la aceeași secție, de la Liceul Pedagogic, ci a spus că va vota la secția unde este arondat, în cartierul Bartolomeu.
Cred că toți vrem să votăm pentru o Europă în care România chiar contează. Numai că asta depinde de noi înșine. Să ne disciplinăm, să avem o politică ce realizează nu doar promite și vorbește, să avem oameni care sînt angajați serios pentru a face ceea ce trebuie. Eu sînt un politician convins de virtuțile Europei, deși acum în Europa dezbaterea este foarte serioasă, să vedem care vor fi rezultatele în legătură cu faptul că UE la un moment dat, în contextul crizei, s-a cam îndepărtat de oameni. Și asta a fost o mare, mare greșeală, a spus Petre Roman.
El a adăugat că România are nevoie în modul cel mai serios să se ocupe de economia reală, de problemele românilor folosind toate pîrgiile pe care i le oferă Uniunea Europeană. Nu vorbesc numai de fonduri europene, ci vorbesc chiar de modalitatea de a conduce politica în România, a mai spus deputatul.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!