25 de belgieni, victime într-un accident pe Valea Rîșnoavei
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: H.O.,
18.05.2014
Un grav accident de circulație s-a produs duminică dimineață pe Valea Rîșnoavei, un autocar cu 24 de turiști belgieni care se deplasa dinspre Poiana Brașov spre Rîșnov, a căzut 15 metri într-o rîpă, fără a se răsturna, toți cei 25 de turiști fiind răniți.
Pe DN 1E, un brașovean de 67 ani conducea un autocar din direcția Poiana Brașov spre Rîșnov și,ajungînd la km.17+700 m, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcției de deplasare, iar autocarul a părăsit carosabilul intrînd aproximativ 10-15 metri într-o rîpă, fără să se răstoarne. Conducătorul auto și 24 pasageri aflați în autocar au fost transportați cu ambulanțele la spital pentru investigații medicale. Traficul rutier a fost blocat timp de două ore în zona accidentului pentru efectuarea cercetării la fața locului. Cercetările sînt continuate de polițiști pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul, a declarat comisarul șef Liviu Naghi, purtătorul de cuvînt al IPJ Brașov. La locul accidentului s-au deplasat 5 echipaje SMURD și cinci Ambulanțe, medicii acordînd primul ajutor răniților la locul accidentului, după care au trasnportat victimele la spital. Autocarul a rămas proptit într-un copac, toți pasagerii din autocar fiind răniți. Trei dintre victime se află în stare ceva mai gravă, restul suferind răni ușoare. Una dintre persoanele rănite, care a suferit un traumatism cranio.cerebral cu pierderea conțtienței, va fi transportată cu un elicopter SMURD la Tîrgu-Mureș pentru investigații suplimentare și acordarea tratamentului necesar, a declarat și locotenentul Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvînt al ISU Brașov.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!