O idee simplă, dar atît de valoroasă, ar putea transforma Brașovul în capitala mondială a mountainbike-ului
Pasionații de mountainbike din Brașov vor să transforme Poiana Brașov în cea mai animată stațiune de munte pe timp de vară. Dacă în sezonul rece, Poiana este apreciată pentru sporturile de iarnă, vara am putea să atragem turiști cu un Bike Park de talia celor din Austria sau Franța. Ideea aparține unui membru al Asociației Club Sportiv Joybike și, sub numele Bikepark Postăvarul, este înscrisă pe lista proiectelor din Țara lui Andrei. Dorim să realizăm în Poiana Brașov un Bike Park cu toate facilitățile, să oferim publicului trasee la standarde de cupă mondială, să organizăm competiții pe aceste trasee, astfel încît într-un termen de la 3 la 5 ani Brașovul să devină un adevărat «loc de dat» în Europa și să punem România pe harta bike park-urilor de renume, spune Dan Pohrib, coordonatorul proiectului.
Bikerii brașoveni și-au propus să realizeze două trasee specializate, valorificînd denivelările naturale ale terenului: unul de downhill, de dificultate ridicată, și unul de freeride, de dificultate medie, pentru a fi pe placul tuturor practicanților acestui sport, indiferent de nivelul de pregătire. Traseele vor fi înscrise în calendarul Uniunii Cicliste Internaționale, astfel că Brașovul va deveni capitala sportului cu bikere la fiecare competiție națională sau internațională pe care o va găzdui.
Poiectul Bikepark Postăvarul nu este doar pentru profesioniști, care astfel nu vor mai trebui să plece în străinătate pentru un traseu la standarde internaționale, ci se adresează tuturor amatorilor de pedalat, turiști sau chiar brașoveni în căutarea unui mod sănătos și amuzant de petrecere a timpului liber. Comunitatea brașoveană nu ar avea decît de cîștigat, așa că, dacă ne dorim un Bike Park, să-l votăm pentru a putea obține finanțarea necesară! E simplu. Pentru a putea vota, o singură dată pentru un proiect, trebuie să vă creați un cont pe pagina www.taraluiandrei.ro și să votați la adresa: www.taraluiandrei.ro/idei-din-tla/proiect-bikepark-postavarul-id-962-cmsid-65, unde veți găsi mai multe detalii despre proiectul care va însufleți Poiana Brașov.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!