Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov le-au făcut, ieri, o vizită deținuților de la Penitenciarul Codlea cărora le-au ținut o lecție deschisă despre modul de comportare în cazul producerii unui accident în care sînt implicate substanțe periculoase, dar și despre măsurile care pot preveni incendiile. Lecția a fost ținută de colonel Sandu Marian și lt. colonel Ioan Renghea, ofițeri specialiști din cadrul ISU Brașov.
Devenită o tradiție, colaborarea dintre cele două instituții interesate de protecția comunității contribuie atît la informarea specifică a participanților, cît și la formarea morală a celor care își execută pedeapsa, astfel încît aceștia să exerseze gestul altruist și să își dezvolte atitudini prosociale, se arată într-un comunicat al Penitenciarului Codlea.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!