Se fac înscrieri la școlile Ministerului Afacerilor Interne
Dimensiune font:
Autor: »M.G.,
08.05.2014
Inspectoratul de Poliție Județean Brașov organizează înscrieri pentru concursurile de admitere în instituțiile de învățămînt ale Ministerului Afacerilor Interne.
Astfel, la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza București, la specializarea Ordine și siguranță publică sînt 255 locuri (7 locuri pentru romi, 5 locuri pentru maghiari și 3 locuri pentru alte minorități) și specializarea drept 40 locuri.
La Academia Națională de Informații București (pentru nevoile M.A.I.), specializarea Psihologie-informații sînt 5 locuri și specializarea Studii de securitate și informații 5 locuri.
La Academia Tehnică Militară București (pentru nevoile M.A.I.), la Facultatea de Inginerie Civilă, specializarea construcții și fortificații vor fi disponibile 3 locuri, iar la Facultatea de Inginerie Electronică și Telecomunicații, specializările Echipamente și sisteme electronice militare 2 locuri, la Transmisiuni 3 locuri și Calculatoare și sisteme informatice pentru apărare și securitate națională -10 locuri.
La Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu- Sibiu, Facultatea Managementul Organizației, specializarea Comunicații și informatică vor fi 11 locuri, la Facultatea de Management Economic-Financiar, specializarea Finanțe-contabilitate- 19 locuri și la Facultatea de Administrație Publică, specialitatea Intendență 3 locuri.
La Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre Basarab I Pitești, specialitatea Auto un loc, specialitatea Tehnică de comunicații - 7 locuri, specialitatea Operare și mentenanță echipamente de comunicații - 8 locuri și specialitatea Construcții un loc.
La Școala de Agenți de Poliție Vasile Lascăr Cîmpina 500 locuri din care 15 locuri pentru minorități (10 locuri pentru romi, 5 locuri pentru alte minorități), la Școala de Agenți de Poliție Septimiu Mureșan Cluj Napoca 125 locuri din care 5 locuri pentru minorități (3 locuri pentru romi, 2 locuri pentru alte minorități), iar la Institutul Medico-Militar (pentru nevoile M.A.I.), specialitatea Medicină generală 15 locuri.
Înscrierile la concurs se fac pentru Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza București, Academia Națională de Informații București, Academia Tehnică Militară, Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu Sibiu și Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre Basarab I Pitești pînă pe 2 iunie, iar pentru Școala de Agenți de Poliție Vasile Lascăr Cîmpina și Școala de Agenți de Poliție Septimiu Mureșan Cluj Napoca pînă pe 14 august.
Pentru informații suplimentare vă puteți adresa Serviciului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, la numerele de telefon 0268/407500 int:
21708; 21747 și 21739.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!