Cioacă, condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru infracțiuni informatice
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: »M.G.,
25.04.2014
Judecătoria Brașov l-a condamnat, astăzi, pe polițistul Cristian Cioacă, la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul de infracțiuni informatice, aceeași pedeapsă primind și hackerul Adrian Nițu, cel care l-a ajutat să spargă căsuța de email a avocatei Elodia Ghinescu.
La pronunțarea sentinței, de la ora 14.00, au fost prezenți doar reprezentanții mass-media și avocata familiei Ghinescu, Crina Marinela Radu, care a declarat apel în sala de judecată, după aflarea sentinței.
Avocata a spus că nu i se pare corectă condamnarea cu suspendare, având în vedere gravitatea faptei și faptul că i s-au adus prejudicii de imagine avocatei Elodia Ghinescu.
La termenul din 2 aprilie, avocata Radu a cerut ca Cioacă și Adrian Nițu să fie pedepsiți cu închisoare cu executare pentru că au accesat fără drept căsuța de e-mail a avocatei Elodia Ghinescu, în timp ce avocata apărării a cerut achitarea celor doi. Instanța a rămas în pronunțare, iar la termenul de vineri a decis condamnarea la doi ani de închisoare cu suspendare pentru ambii inculpați.
Nici Cioacă și nici Adrian Nițu sau avocații acestora nu au fost prezenți la pronunțarea sentinței.
Curtea de Apel Brașov a casat, în luna martie, sentința prin care fostul polițist a fost achitat în dosarul de infracțiuni informatice și a trimis dosarul spre rejudecare, aceasta fiind a doua oară când dosarul este returnat Judecătoriei Brașov. Cioacă a fost achitat, în 6 aprilie 2012, în dosarul în care a fost judecat pentru violarea corespondenței prin e-mail a fostei sale soții, avocata Elodia Ghinescu, conform unei decizii a Judecătoriei Brașov, după rejudecarea dosarului. Decizia a fost atacată cu recurs de avocata familiei Ghinescu, dar și de DIICOT Brașov și Parchetul instanței supreme. Curtea de Apel Brașov a admis recursurile și a casat sentința, iar dosarul a făcut cale-ntoarsă la Judecătorie.
Inițial, dosarul de violare a corespondenței electronice a Elodiei Ghinescu a fost trimis spre rejudecare la Judecătoria Brașov, în aprilie 2011, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce a casat sentința Curții de Apel Brașov care l-a condamnat pe Cioacă, în 27 septembrie 2010, la trei ani de închisoare cu suspendare.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!