Accident cu cinci victime, printre care și un bebeluș, pe DN1, lîngă Voila
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: »M.G.,
17.04.2014
Cinci persoane au fost transportate la spital, printre care și un copil de un an și jumătate, astăzi, în jurul orei 13.30, după ce două autotursme s-au ciocnit pe DN1, lîngă Voila. Potrivit purtătorului de cuvînt al Poliției Rutiere Brașov, inspector principal Cosmin Giosanu, accidentul s-a petrecut la ora 13.30, pe DN1, în dreptul localității Voila, la kilometrul 245 + 800 metri, după ce șoferul unui TIR care circula dinspre Făgăraș spre Sibiu, s-a angajat într-o depășire neregulamentară în timp ce din sens opus venea un autoturism.
Autoturismul care venea din sens opus a încercat să evite impactul cu TIR-ul și a intrat într-un cap de pod, iar de acolo a ricoșat în autoturismul care fusese depășit de TIR, a spus Giosanu.
Circulația în zonă a fost blocată mai bine de două ore, iar polițiștii rutieri i-au îndrumat pe șoferi pe rute alternative, pînă la finalizarea cercetărilor.
La locul accidentului au ajuns două echipaje SMURD și trei ambulanțe care au preluat răniții.
Au fost 6 persoane rănite, însă una dintre ele a refuzat internarea, prin urmare au fost transportate la spital cinci persoane: un copil de un an și jumătate, trei femei cu vîrste între 36 și 54 de ani și un bărbat de 57 de ani. Aceștia au suferit diverse traumatisme toracice și abdominale, traumatisme la bazin și plăgi tăiate. Copilul prezenta sîngerări nazale și un traumatism cranio-facial, a spus lt. Ciprian Sfreja, purtător de cuvînt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!