Între 3 și 9 aprilie încep activitățile de deratizare, dezinsecție și dezinfecție a domeniului public și privat în municipiul Brașov,. De asemenea, se vor face tratamente de combatere a capușelor în zonele de agrement, zonele verzi, locuri de joacă și curțile grădinișelor în
conformitate cu prevederile și legile în vigoare, precum și prevederile CL din Regulamentul de organizare și functionare a serviciilor publice de salubrizare în municipiul Brașov. Cetățenii cu gospodării individuale, agenții economici, instituțiile publice și asociațiile de
proprietari (locatari), au obligația de a efectua deratizarea pe suprafețele care le dețin, concomitent cu acțiunile desfășurate pe domeniul public și privat, numai cu un operator licențiat de autoritatea de reglementare competentă pe baza unui contract încheiat între acesta și autoritatea administrației publice locale (H.C.L. nr. 627/2007, art.90). Neexecutarea acestei activități de către persoanele fizice sau juridice, atrage după sine sancționarea cu amenzi contravenționale cuprinse între 500 - 1000 lei pentru persoane fizice și 1.000 2000 lei pentru persoane juridice.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!