Brașoveanul dat în urmărire națională, găsit spînzurat într-un hotel din Bușteni
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: »M.G.,
26.03.2014
Un brașovean de 46 de ani, care a fost dat, luni, în urmărire națională după ce soția lui a anunțat dispariția lui la Poliția Brașov, a fost găsit spînzurat, într-o cameră de hotel din stațiunea prahoveană Bușteni. Polițiștii din Bușteni au fost sesizați, marți, de angajații unui hotel din stațiune care au anunțat că au găsit cadavrul unui bărbat spînzurat.
Polițiștii prahoveni s-au deplasat la fața locului unde au stabilit identitatea bărbatului, Adrian Nicolae Bogdan, 46 ani, din Brașov, dispărut de la domiciliu din data de 24 martie 2014. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploiești în vederea efectuării necropsiei, iar cercetările în acest caz sunt continuate de Poliția Stațiunii Bușteni, sub coordonarea unui procuror, pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul, a spus comisar șef Liviu Naghi, purtător de cuvînt al Poliției Brașov.
Poliția Brașov a fost sesizată, luni, de o femeie care a anunțat că soțul ei, Adrian Nicolae Bogdan, în vîrstă de 46 ani, a plecat de acasă, în dimineața aceleiași zile și nu s-a mai întors acasă.
Poliția Brașov a demarat imediat procedurile de căutare și dare în urmărire națională, cu semnalemntele bărbatului.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!