Administratori de firme cu dosare penale pentru evaziune și înșelăciune
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: »M.G.,
18.03.2014
Șase administratori de firme din Brașov au ajuns în atenția polițiștilor Serviciului de Investigare a Fraudelor care le-au întocmit dosare penale pentru evaziune fiscală și înșelăciune.
Cel mai notabil caz este un dosar penal întocmit pe numele unui patron de firmă din Brașov care a adus un prejudiciu la bugetul de stat de peste 1,3 milioane lei. Acesta este cercetat în libertate pentru evaziune fiscală după ce, în perioada 2012-2013, nu a înregistrat în contabilitate veniturile realizate din vînzarea de mărfuri și a evidențiat în actele contabile cheltuieli fictive reprezentînd achiziții de mărfuri.
În alte trei dosare penale, persoane cu funcții de conducere de la societăți comerciale sînt cercetate pentru reținere și nevărsare cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a unor impozite sau contribuții cu reținere la sursă, conform Legii 241/2005 privind evaziunea fiscală. Aceștia, în perioada 2012-2013, nu și-au îndeplinit obligațiile legale ce le aveau și au adus bugetului de stat prejudicii între 12.000 și 59.000 de lei.
De asemenea, polițiștii SIF Brașov au mai întocmit două dosare penale care îi vizează pe reprezentanții a două societăți comerciale cercetați pentru înșelăciune. Unul dintre administratori este tras penal la răspundere pentru că, în 2012, a emis în condiții ilegale o filă CEC în valoare de 30.000 lei, iar celălalt pentru o filă CEC în valoare de 15.500 lei, în 2013, instrumente de plată care au fost refuzate ulterior la plată de bancă pentru lipsă disponibil în cont, potrivit unui comunicat al Poliței Brașov.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!