Patru persoane au ajuns la spital, dintre care una este în comă, astăzi, după ce mașina în care se aflau s-a lovit de un cap de pod apoi s-a răsturnat într-un șanț, pe DN73, pe raza localității brașovene Pîrîul Rece, lîngă Rîșnov.
Potrivit purtătorului de cuvînt al Poliției Brașov, Ioan Necșulescu, șoferul atutoturismului a pierdut controlul volanului, din cauza vitezei excesive, și a intrat cu mașina într-un cap de pod, apoi s-a răsturnat de mai multe ori, într-un șanț.Accidentul s-a petrecut în jurul orei 11.30, pe DN73, pe raza localității Pîrîul Rece, iar circulația în zonă nu a fost blocată. În urma impactului, o persoană a rămas încarcerată, iar doi dintre pasageri au fost proiectați prin geamurile autoturismului.
La locul accidentului au ajuns un echipaj de descarcereare, trei SMURD și o ambulanță, potrivit purtătorulu ide cuvînt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, lt. Ciprian Sfreja.
În urma accidentului au rezultat patru victime, trei bărbați și o femeie, cu vîrste între 25 și 35 de ani. Autoturismul a ieșit în decor și s-a răsturnat pe plafon. Două dinte victime au fost aruncate prin geamurile laterale ale mașinii, iar una dintre ele a rămas încarcerată. Aceasta era inconștientă, în stare foarte gravă, iar celelalte trei persoane erau stabile, conștiente și au suferit diverse traumatisme și plăgi la nivelul capului și a membrelor, a spus Sfreja.
Cei patru răniți, care sînt din București, au fost transportați la Spitalul Județean Brașov pentru îngrijiri, iar cercetările privind cauzele accidentului sînt continuate de Poliția orașului Rîșnov.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!