Doi polițiști brașoveni, prinși în flagrant luînd mită
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: »M.G.,
13.12.2013
Doi polițiști de la Serviciul Rutier Brașov au fost prinși în flagrant în timp ce luau mită 400 de lei de la un șofer care a comis o infracțiune la Legea Circulației, cei doi agenți primind interdicția de a-și mai exercita meseria de polițist.
Parchetul de pe lîngă Tribunalul Brașov a anunțat, astăzi, într-un comunicat, că pe data de 10 decembrie, un cetățean a apelat Linia Verde Anticorupție a D.G.A. și a sesizat că, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Brașov, a fost oprit de către un echipaj rutier format din doi polițiști, B.G.A. și N.I.V., care s-au arătat dispuși să nu ia măsuri legale, în schimbul unei sume de bani, în condițiile în care cei doi agenți i-au reproșat șoferului că nu a respectat culoarea roșie a semaforului.
Șoferul nu a avut bani în momentul opririi sale de către polițiști, dar s-a înțeles cu cei doi să le remită banii ulterior. A doua zi, miercuri, procurorii și polițiștii DGA Brașov le-au organizat agenților de poliție un flagrant, aceștia fiind prinși în timp ce primeau 400 de lei de la șoferul
denunțător, pentru ca aceștia să nu-i ridice permisul de conducere și să nu-i aplice amendă, potrivit sursei citate.
Ca urmare a flagrantului realizat, procurorul a dispus începerea urmăririi penale față de agenții de poliție rutieră B.G.A. și N.I.V. pentru săvîrșirea infracțiunii de luare de mită, cei doi primind interdicția de a părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile, cu obligarea învinuiților să nu exercite profesia de polițist, se arată în comunicat.
În cauză s-a beneficiat de sprijinul tehnic al Departamentului de Informații si Protecție Internă Serviciul de Informații și Protecție Internă Brașov.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!