Brașoveanul care a făcut pușcărie, în vară, după ce un amic de-al său a căzut de la etaj în încercarea de a scăpa de el, a fost achitat, marți, de judecătorii Tribunalului Brașov. Ionete Robert, în vîrstă de 35 de ani, a fost arestat preventiv în data de 10 iulie și a stat după gratii o lună și jumătate, fiind cercetat pentru tentativă de omor, după ce amicul său de pahar, în vîrstă de 31 de ani, a căzut de la etajul trei al unui bloc din cartierul Tractorul din Brașov. Victima le-a declarat polițiștilor și procurorilor, de pe patul de spital, că încerca să scape de individul care îl urmărea și, în disperarea de a se salva, a căzut de pe balcon. Cel care îl urmărea, și care îl amenința că îl omoară, este Ionete Robert cu care victima se certase din cauza unei fete.
De la petrecere, la spital
Cei doi au băut împreună în apartamentul lui Ionete de pe strada Constructorilor din cartierul Tractorul, iar spre dimineață, între ei a izbucnit un conflict din cauza iubitei gazdei. Ionete l-a luat la bătaie pe musafir, iar acesta a încercat să scape fugind pe casa scării. Însă în loc să ajungă la ușa care îl ducea spre ieșire, fugarul a ajuns pe un balcon de pe casa scării, de la etajul trei, de unde a căzut în gol.
Din probatoriul administrat în cauză, pînă în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că în noaptea de 09/10.07.2013, în timp ce se aflau în locuința inculpatului Ionete Robert din municipiul Brașov unde consumau băuturi alcoolice, între acesta din urmă și partea vătămată I.M. (31 ani) a izbucnit un conflict verbal, urmat de agresarea fizică a părții vătămate de către inculpat. Partea vătămată a părăsit locuința, însă a fost urmărită de inculpat și, pentru a-și asigura scăparea, a escaladat balconul de la capătul holului, situat la etajul 3 al imobilului, moment în care s-a precipitat pe astfaltul din fața scării, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Brașov, din luna iulie.
Achitarea
Agresorul a fost reținut atunci pentru 24 de ore, iar pe 10 iulie Tribunalul Brașov a admis propunerea procurorilor de arestare preventivă a lui pentru 29 de zile pentru tentativă de omor. Pe data de 30 august, Ionete a fost eliberat, iar după cinci luni de la eveniment, judecătorii au stabilit că acesta este nevinovat. Instanța a mai revocat și obligația de nu părăsi loclaitatea de domiciliu și a respins inclusiv cheltuielile de judecată sau de spitalizare ale amicului rănit. Decizia nu este definitivă, putînd fi atacată cu apel în zece zile de la comunicare.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!