Comunitatea Evreilor din Brașov a sărbătorit, miercuri seară, la Sinagogă, debutul uneia dintre cele mai importante sărbători evreiești de peste an, Hanuca sau Sărbătoarea luminii. Este o sărbătoare care îmbină tradiția cu modernitatea, istoria cu prezentul, poveștile despre faptele de vitejie ale evreilor conduși de Iuda Macabeul, de acum 2180 de ani, cu muzica modernă și instrumentele moderne de comunicare. Hanuca, este o sărbătoare veselă, care ne reamintește tuturor de marea victorie a evreilor asupra grecilor. În prima seară de Hanuca se aprinde prima lumînare pe hanukie, după care, în fiecare seară, aprindem cîte o nouă lumînare, pînă cînd aprindem toate cele opt lumînări din hanukie. Am invitat brașovenii să ne fie alături la această mare sărbătoare și le mulțumim tuturor celor care au răspuns invitației noastre. De Hanuca ne aducem aminte de eliberarea și rededicarea Templului de la Ierusalim, care fusese pîngărit și desacralizat cu 2180 de ani în urmă de către grecii sirieni, fiind pusă în templu o statuie a lui Zeus. Iehuda Maccabi a reușit să învingă armata grecească repunînd cărțile sfinte la locul lor, a spus Tiberiu Roth, președintele Comunității Evreilor din Brașov.
Tiberiu Roth spune că în tradiția evreiască există două moduri acceptate de aprindere a lumînărilor: ori se aprinde cîte o lumînare în fiecare seară din cele opt ale sărbătorii, ori, invers, se aprind toate lumînările odată, după care se stinge cîte una în fiecare zi. Fiind două curente diferite, pentru a le împăca, am decis ca în interiorul sinagogii să aprindem cîte o lumînare în fiecare zi, în timp ce la hanukia din curte vom proceda invers, vom aprinde toate lumînările astăzi și le vom stinge pe rînd, a precizat președintele Comunității Evreilor.
În ceea ce privește durata sărbătorii Tiberiu Roth a explicat că aceasta semnifică timpul în care a ars uleiul sfînt descoperit de marele preot la reintrarea în Templu, după eliberarea acestuia. Legenda spune că pentru ca să se aprindă lumina sacră este nevoie de un ulei special care nu se poate pregăti de la o zi la alta. Cînd marele preot a reintrat în templu, a constatat că nu are ulei decît pentru o zi. Atunci s-a întîmplat minunea la care ne referim, uleiul din menora (candela sfîntă), a ars timp de opt zile, timp suficient pentru pregătirea altui ulei. De aceea, sărbătoarea de Hanuka ține opt zile, a explicat Roth.
Cei prezenți ieri seară la Sinagogă, au asistat la un adevărat spectacol multimedia la realizarea căruia și-au dat concursul Corul Comunității Evreilor Bnei Milu, dirijor Răzvan Mureșan, Grupul Vocal Yahad, coordonatori Cristina Plugaru și Jakab Marton, Formația de copii
condusă de Georgia Gulea, Grupul de dans al Liceului din Codlea, condus de prof. Elena Marin, orchestra și soliștii formației de muzică a Comunității Evreilor Credința Brașov.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!