Fundația World Wide Fund for Nature ne cheamă să salvăm rîurile din România. Circa 4.500 de români au semnat pînă acum petiția online care cere guvernului să oprească distrugerea rîurilor de munte prin construirea de microhidrocentrale pe aceste cursuri. Petiția face referire la Strategia Energetică a României care promovează investițiile în energia verde prin microhidrocentrale, ceea ce ar duce la deteriorarea și dispariția ariilor protejate din aceste zone, ca exemplu fiind citat cazul rîului Viștișoara din județul Brașov. Există sute de microhidrocentrale care așteaptă să fie construite sau autorizate fără să se țină seama de criterii ecologice, economice și sociale acceptate din punct de vedere științific. Nu se ține seama de faptul că rîurile de munte găzduiesc specii și habitate importante pentru menținerea echilibrului ecosistemului rîului și că acestea trebuie păstrate conform legislației în vigoare. Majoritatea acestor rîuri de munte reprezintă cursuri de apă naturale cu stare ecologică foarte bună, pentru care România și-a asumat menținerea calității apei și a morfologiei albiei, se arată în textul petiției adresată Luciei Varga, Ministru Delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Rovanei Plumb, Ministru al Mediului și Schimbărilor Climatice și lui Constantin Niță, Ministru Delegat pentru Energie din Ministerul Economiei.
WWF recomandă în locul microhidrocentralelor retehnologizarea centralelor vechi, care pot aduce beneficiu economic diminuînd impactul asupra ecosistemelor rîurilor. Experiența ne arată că dezvoltarea haotică de pînă acum a MHC-urilor a creat prejudicii mari în cele mai multe cazuri, punînd în primejdie nu doar natura, dar și sustenabilitatea mai multor zone. Apa curată este este extrem de importantă la nivel global, garantarea accesului la apă al cetățenilor și protejarea surselor de apă fiind cruciale pentru supraviețuirea planetei. Dacă nu vom utiliza în mod responsabil apele dulci, riscăm să alunecăm spre o reală criză a rezervelor noastre de apă potabilă, se arată pe website-ul campaniei Rîurile de munte: ultima șansă.
WWF, înființată acum 52 de ani, este o organizație cunoscută pentru campaniile de salvare a speciilor și a habitatelor sălbatice amenințate cu dispariția de pe întreg globul.
Sursa: www.raurileromaniei.ro
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!