Doi medici, unul de la Serviciul Județean de Medicină Legală SJML Brașov și un psihiatru de la Spitalul de Psihiatrie și Neurologie au fost reținuți de procurorii Parcehtului de pe lîngă Tribunalul Brașov, fiind acuzați de mai multe fapte de corupție. Astfel, medicul legist Sorin Iordache a fost reținut pentru săvîrșirea infracțiunilor de dare de mită (o faptă), luare de mită în formă continuată (trei acte materiale), mărturie mincinoasă, favorizarea infractorului, fals intelectual, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, în timp ce medicul pshiatru Florin Popon este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice și fals intelectual. Alături de cei doi, au mai fost reținuți Dorin Fedor, acuzat de refuz recoltare probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, dare de mită în formă continuată, instigare la mărturie mincinoasă, instigare la fals intelectual, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dar și Mircea Ștefan Vasile, care este acuzat de complicitate la dare de mită în formă continuată, complicitate la mărturie mincinoasă, complicitate la fals intelectual, complicitate la luare de mită și favorizarea infractorului.
Din probatoriul administrat în cauză, pînă în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, pe parcursul lunilor iulie-august 2013, inculpatul Iordache Sorin, medic legist în cadrul SJML Brașov, a pretins și a primit, în trei rînduri, bunuri și sume de bani, de la inculpatul Fedor Dorin, cu ajutorul inculpatului Mircea Ștefan Vasile, în scopul de a întocmi raport de expertiză medico-legală psihiatrică care să cuprindă aspecte necorespunzătoare adevărului, de natură să-l ajute pe Fedor Dorin la soluționarea favorabilă a dosarului său penal, avînd ca obiect infracțiunea de refuz recoltare probe biologice. În vederea realizării actului medico-legal susmenționat, inculpatul Iordache Sorin i-a oferit bunuri unui medic psihiatru, în scopul ca acesta să-și îndeplinească necorespunzător atribuțiile de serviciu și să întocmească o scrisoare medicală favorabilă lui Fedor Dorin și i-a cerut învinuitului Popon Florin să-l interneze formal și să-i stabilească inculpatului Fedor un diagnostic nereal, pentru a se putea sprijini în redactarea raportului pe anumite înscrisuri medicale. La data de 12 august 2013, deși nu avea acest drept, inculpatul Iordache Sorin a întocmit raportul de expertiză medico-legală psihiatrică care atesta împrejurări necorespunzătoare adevărului, fără a ține seama de anumite înscrisuri medicale care stabileau o altă concluzie, se spune într-un comunicat d epresă al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Brașov.
În data de 31 octombrie, procurorii au pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpaților Sorin Iordache, Dorin Fedor și Mircea Ștefan Vasile, procurorul de caz dispunînd reținerea acestora pentru 24 de ore ,cercetările continuînd în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirea răspunderii judiciare a fiecăruia dintre aceștia.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!