Pompierii din întreaga țară sărbătoresc, astăzi, pe 13 septembrie, 165 de ani de la înființarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Cu această ocazie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Țara Bîrsei al județului Brașov a pregătit pentru brașoveni și turiști o serie de manifestări. De la ora 10.00, cîteva sute de brașoveni și turiști au asistat, în centrul vechi al orașului, pe Bd. Eroilor, la parada reprezentanților Serviciului pentru Situații de Urgență.
Tot astăzi, începand cu ora 13.30, este Ziua Porților Deschise la sediile subunităților de pompieri din tot județul. Pompierii au pregătit expoziții cu tehnica aflată în dotare, cît și exerciții demonstrative specifice pentru cei care doresc să le treacă pragul în această zi aniversară. De asemenea, sînt amenajate puncte mobile de informare preventivă și se vor distribui materiale informative cu reguli și măsuri specifice de comportare în cazul producerii unor situații de urgență, pe tipuri de riscuri.
În localitaea Fagăraș, pe platoul din fața Cetății Făgărașului, începînd cu ora 11.00 se va desfășura o expozitție cu tehnica de intervenție din dotare, exerciții demostrative și de asemenea se va amplasa un punct mobil de informare preventivă. La această activitate vor participa și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din zona Fagărașului cu autospecialele din dotare.
Finalul seriei evenimentelor organizate cu ocazia Zilei Pompierilor din România coincide cu sărbătorirea, la data de 15 septembrie, conform calendarului creștin-ortodox român, a Sfîntului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, patronul spiritual al pompierilor.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!