Îndrăgitul cîntăreț italian Toto Cutugno revine, după 20 de ani, la Brașov, pentru a susține un concert la Sala Sporturilor Dumitru Popescu Colibași. Concertul va avea loc în data de 5 noiembrie,artistul urmînd a fi aconpaniat de Orchsetra Simfonică București. Tot Cutugno a susținut, în urmă cu două decenii, un concert de neuitat pe scena Festivalului Cerbul de Aur, concertul de la Brașov fiind un răspuns la dorința brașovenilor de a-l revedea într-un spectacol live. Concertul de le Brașov este o continuare firească a conceptului inedit pe care l-am pregătit iubitorilor de muzică italiană. Mărturisesc, cererile publicului au fost lege pentru noi, organizatorii, iar Toto Cutugno a primit cu căldură inițiativa unui spectacol în Brașov, în cadrul căruia va fi acompaniat de Orchestra Simfonică București, a declarat Dana Șiman, organizatorul evenimentului. Biletele pentru concertul din 5 noiembrie se pot deja cumpăra prin rețelele: www.Bilete.ro, în oficiile Poștei Române, magazinele Germanos și in Magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro si Eventim.ro,(Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Librăriile Humanitas, Cărturești, www.eventim.ro), dar și la Librăria Șt.O.Iosif și costă 350 lei (categoria VIP); 250 lei (categoria I-a) și 150 lei (categoria a II-a).
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!