Brașovean urmărit internațional, prins de polițiști
Dimensiune font:
Autor: »M.G.,
12.09.2013
Un brașovean de 31 de ani, care era dat în urmărire internațională pentru că a agresat o femeie din localitatea spaniolă Elche, a fost prins de polițiști, urmînd ca zilele următoare să fie extrădat. Autoritățile spaniole au emis mandat european de arestare pe numele brașoveanului în data de 31 ianuarie pentru comiterea infracțiunii de lovire și alte violențe.
După ce a agresat-o pe femeie, brașoveanul, bănuind că polițiștii sînt pe urmele lui, a fugit înapoi în România sperînd că i se va pierde urma. Miercuri însă, în urma unei acțiuni organizate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale - Biroul Urmăriri, fugarul a fost depistat pe raza municipiului Brașov. Suspectul a fost reținut și va fi prezentat Curții de Apel Brașov, urmînd să fie extrădat în perioada următoare, se arată într-un comunicat al Poliției Brașov.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!