Reprezentanții medicilor din întreaga țară au anunțat că, începînd din 18 septembrie vor începe protestele, iar în noiembrie, dacă nu le vor fi rezolvate cererile, va fi declanșată greva generală.
Acțiunile de protest ale medicilor vor începe cu pichete în fața Ministereului Sănătății și Ministerului de Finanțe, astfel de acțiuni urmînd să fie organizate zilnic pînă în 27 septembrie, iar în noiembrie ar putea fi declanșată greva generală. Reprezentanții Coaliției profesioniștilor din sistemul de sănătate au spus că protestele vor începe cu manifestări în stradă, iar în noiembrie ar putea fi declanșată greva generală, cu asigurarea unei treimi din activitate, dacă pînă atunci guvernanții nu răspund solicitărilor medicilor.
Potrivit calendarului protestelor, între 18 și 27 septembrie va fi organizat cîte un pichet în fiecare zi în fața Ministerului Sănătății și Ministerului Finanțelor, iar în octombrie va avea loc un miting în fața Guvernului. Reprezentanții medicilor au mai spus că s-ar putea să existe și demisii în bloc, dar și anularea contractelor medicilor de familie cu casa de asigurări de sănătate. Principala nemulțumire a personalului sanitar este legată de nivelul salariilor.
Medicii reclamă, în primul rînd, salariile mici - echivalentul a 200 de euro pe lună pentru un rezident și, respectiv, 500 de euro în cazul unui specialist. Personalul din Sănătate se plînge și de condițiile de lucru, dar și de modul în care este tratat de către autorități și chiar de către unii pacienți.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!