Pensionarii cer o întîlnire cu parlamentarii de Brașov
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: H.O.,
05.09.2013
În cadrul ședinței Consiliului Consușltativ pentru Problemele Persoanelor Vîrstnice, reprezentații organizațiilor de pensionari au solicitat conducerii Instituției Prefectului să intermedieze o întîlnire între pensionarii brașoveni și parlamentarii care reprezintă județul nostru în Senat și Camera Deputaților. Solicităm organizarea unei astfel de întîlniri de foarte multă vreme, dar nimeni nu ne bagă în seamă. Vă rugăm respectuos să ne ajutați să organizăm o astfel de întîlnire. Vrem să-i întrebăm pe cei pe care i-am trimis în Parlament ce au făcut pentru pensionari din cîte au promis în campania electorală. I-am sunat pe toți la telefon, dar ori nu răspund, ori ne duc cu vorba pe noi. Poate că dacă interveniți dumneavoastră vor da curs unei asemenea invitații de a participa la o întîlnire cu noi, a spus Vasile Zaharescu, președintele Consiliului Județean al Persoanelor Vîrstnice și al Sindicatului Liber al Pensionarilor Brașov.
Subprefectul Ana Fleșeriu a precizat că o asemenea întîlnire se află pe agenda Instituției Prefectului urmînd a se încerca în perioada următoare organizarea ei. Vom încerca, în funcție de programul parlamentarilor să îi rugăm să dea curs unei astfel de invitații. Știți bine că pînă acum cîteva zile Parlamentul a fost în vacanță, doar de o săptămînă fiind reluată activitatea legislativului. Vom discuta cu parlamentarii și vă vom informa despre organizarea acestei întîlniri, a spus subprefectul Ana Fleșeriu.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!