Polițiștii au avut un weekend plin și au întocmit mai multe dosare penale pentru furt. Astfel, în Rășnov, un tînăr este cercetat pentru furt calificat după ce a lăsat un turist cazat la un schit fără bani, iar un bărbat din Victoria este cercetat pentru distrugere după ce a făcut praf un aparat de jocuri de noroc pentru că n-a avut noroc și și-a pierdut toți banii.
Astfel, un rîșnovean de 29 de ani este cercetat penal pentru furt calificat după ce a prădat, weekendul trecut, un turist bucureștean care s-a cazat la un schit din Rîșnov. Turistul a închiriat o cameră la un schit pentru a-și petrece mini-vacanța de Sfînta Maria și a luat cu el o grămadă de bani. Un muncitor de la schit știa unde ține banii bărbatul, iar cînd acesta nu era în cameră a intrat și i-a furat toți banii dintr-un dulap. Turistul a anunțat imediat poliția, iar făptașul a fos dus la sediul poliției pentru audieri. Omul și-a recunoscut fapta și a predat polițiștilor banii furați.
Făptuitorul Z.R.-F., de 29 ani, din Rasnov, a fost condus la sediul Poliției Stațiunii Rîșnov, iar în urma audierilor a recunoscut fapta comisă și a predat de bună voie suma de bani sustrasă, 3.200 euro și 1.550 lei, se arată într-un comunicat al Poliției Brașov.
Tot în weekend, Poliția orașului Victoria a fost sesizată în scris de către administratorul unei societăți despre faptul că un client i-a distrus un joc video multigame aflat într-un bar de pe strada Piața Parcului. Clientul venea deseori la localul respectiv și își cheltuia mai toți banii pe jocuri de noroc. Uneori cîștiga bani frumoși, însă zilele trecute nu i-a surîs deloc norocul.
A băgat în aparat 2.600 de lei într-o singură seară și nu a cîștigat nici măcar un leu înapoi. Nervos, individul a luat un scaun și a spart aparatul de jocuri, apoi a plecat. În prezent, bărbatul este cercetat penal pentru distrugere și ar putea sta cîțiva ani după gratii pentru
fapta lui.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!